Accident chimic pe platforma chimică

0
69

 Dezastru simulat

Accident chimic pe platforma chimică

Săptămâna trecută, pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea a fost simulat un accident chimic la combinatul Oltchim. Exerciţiul a început la ora 10.00 pe calea ferată uzinală, cu efectuarea manevrelor de direcţionare a vagoanelor cu clor lichid la rampa de descărcare din vagoane în rezervoare a clorului la Secţia Electroliză III. La 11.55, dispecerul de serviciu a fost anunţat de şeful de tură despre producerea unui accident în timpul manevrei de descarcare a unei cisterne cu clor lichid. Din monitorizarea operaţiunilor de descarcare, s-a apreciat că 40 tone de clor lichid, rămăseseră în cisternă şi erau pe cale de a exploda. S-a apreciat că, în acest caz, personalul aflat în secţie şi la rampa de descarcare ar fi intoxicat (aproximativ 15 muncitori ), alţi 50 de salariaţi din apropiere fiind în pericol.  După ce a fost pornită alarma împotriva dezastrelor au fost înştiinţaţi operatorii economici, instituţiile publice şi localităţile aflate în zona de intoxicare şi s-a acţionat pentru crearea perdelei de apă împotriva norului toxic, pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor accidentului chimic. Pentru limitarea efectelor accidentului, s-au deplasat în zonă echipe de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – gărzile de intervenţie Râmnicu Vâlcea, Băile Govora şi formaţiunea de protecţie civilă – echipa de Cercetare Radiologică Nucleară Biologică şi Chimică ale Detaşamentului de pompieri Râmnicu Vâlcea. În cazul producerii în realitate a unui astfel de accident, focarul chimic industrial poate ajunge până în comuna Mihăeşti, punând în pericol salariaţii şi populaţia, care ar trebui evacuată. Clorul este un gaz  de culoare galben-verzui cu miros sufocant şi se condensează sub formă de lichid maroniu, fiind foarte periculos în contact cu ochii sau pielea. (A.V.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.