Şpârle şi Şopârle

0
83

Şpârle şi Şopârle

• Săptămâna aceasta „Ziarul de Vâlcea” va depune la mai multe instituţii specializate cereri de efectuare a unor controale la societăţi comerciale pe care le suspectăm de folosirea forţei de muncă la negru şi de încălcare a legislaţiei privind depozitarea deşeurilor.  Dacă până de curând am realizat adevărate documentări- anchetă dând organelor de control probe care să ducă la sancţionarea unor infractori şi contravenienţi ne-am gândit că este momentul să cerem funcţionarilor să-şi facă treaba şi apoi să scriem şi noi.

• Fondurile private de pensii au adus câştiguri fabuloase săptămâna trecută. Nu doar agenţilor diferitelor firme care au alergat după clienţi ci mai ales patronilor de societăţi comerciale cu mulţi salariaţi şi directorilor de întreprinderi mari. Aceştia au primit comisioane substanţiale de la unele firme sau agenţi pentru a-şi determina salariaţii să semneze în favoarea unor anumite fonduri.

• În unele zone din Râmnic cei de la Urban nu ridică constant deşeurile menajere. Se formează munţi de gunoaie în jurul ţarcurilor care adăpostesc pubelele şi a vechilor containere cu aspect îngrozitor. Mai grav este că există numeroase societăţi comerciale care nu au încheiate contracte cu nici una din cele două firme care salubrizează municipiul. Conform unei hotărâri de consiliu local primarul sau împuterniciţii acestuia pot sancţiona cu amenzi firmele care nu au un astfel de contract.

• Mai mulţi patroni de firme de construcţii s-au hotărât să ia taurul de coarne şi să sesizeze DNA-ul în legătură cu abuzurile lui Ion Nicolae în funcţia de inspector şef al Inspecţiei în Construcţii Vâlcea. Concret, acuzaţiile respectivilor administratori de societăţi comerciale se referă la pretenţiile de natură financiară ale lui Ion Nicolae. Din ce în ce mai mari!

• PSD Vâlcea monitorizează cu maximă atenţie toate lucrările desfăşurate în judeţul Vâlcea cu bani publici de firme, recunoscute, ca având „orientări“ pediste, dar, mai ales, liberale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.