PSD critică lipsa autorizaţiilor de funcţionare din mii de şcoli
Săptămâna trecută deputatul social democrat Aurel Vlădoiu a prezentat o declaraţie extrem de dură dar pertinentă asupra situaţiei din şcoli la începutul unui nou an şcolar.
„Lozinca sub care se desfăşoară măreaţa operă de reabilitare din temelii a şcolilor româneşti, o autentică baladă a actualei guvernări este, cu siguranţă, Termopane – Termopane. Culeasă cu grijă din lirica postdecembristă de către Cabinetul Tăriceanu 1, balada Termopane – Termopane, în interpretarea Cabinetului Tăriceanu 2, prin vocea inegalabilă a ilustrului anonim Adomniţei, promite să devină ultima şi cea mai profundă dintre variantele Mioriţei. Oficial, astăzi expiră termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare a clădirilor în care funcţionează unităţile de învăţământ. În fapt, jumătate dintre grădiniţele şi şcolile din judeţul Vâlcea nu au autorizaţie de funcţionare şi nici nu vor avea fără intervenţia, pe lângă Lege, a Instituţiei Prefectului sau a Consiliului Judeţean. Ca de fiecare data în ultimii ani, începerea cursurilor ia pe nepregătite autorităţile. Cele mai frecvente deficiente ale unităţilor de învăţământ sunt condiţiile igienico-sanitare necorespunzătoare ale toaletelor, lipsa apei potabile, mobilierul neadecvat vârstei copiilor, ziduri cu igrasie, acoperişuri sparte, instalaţii de iluminat cu pericol în exploatare etc. Singurele lucrări de reabilitare care se mai fac, şi acelea cu predilecţie la şcolile din localităţile ai căror primari irizează galben-portocaliu, sunt cele de înlocuire a tocăriei din lemn, cu mult-cântatele „termopane”. Adevăraţii beneficiari ai acestor investiţii nu sunt copiii pe cât sunt firmele executante, alese cu „grijă” de către ordonatorii de credite. Spun aceasta pentru că, nu de puţine ori, zidurile, măcinate de trecerea anilor şi nepăsarea oamenilor, cad odată cu extragerea tocurilor de lemn ale uşilor şi ferestrelor ce urmează să facă loc polimerilor. Structurile de PVC care le înlocuiesc se potrivesc zidurilor vechi de o jumătate de secol, sau mai mult, precum tichia de mărgăritar, nu spun cui. (pentru a nu-i deranja convalescenţa). În multe localităţi rurale, chiar şi în unele urbane, copiii ajung extenuaţi la cursuri, după ce străbat, pe picioare, 10-12 kilometri de teren accidentat. Autobuzele şi microbuzele şcolare ori sunt prea vechi şi defecte, ori prea noi şi prea scumpe pentru coclaurile pentru care au fost cumpărate. O mare reuşită a cabinetului Tăriceanu, poate cea mai mare, pe care eu, personal, o apreciez, este introducerea obligatorie a uniformelor şcolare. Aceasta măsură va determina, cu certitudine, creşterea ordinii şi disciplinei în şcoală, deci a siguranţei elevilor, precum şi a cadrelor didactice. Din păcate, uniforma şcolară, în orice concepţie de bun simt, nu-l poate proteja pe elev de alt gen de pericole la care s-a demonstrat că este expus atât în curtea şcolii, cât şi în sala de curs. Este vorba despre ţiglele care s-ar putea desprinde de pe acoperiş, copaci care s-ar putea prăbuşi sub rafale de vânt, ziduri şi tavane care ar putea să cadă oricând, instalaţii electrice defecte, focare de infecţie la toalete etc. Pentru toate acestea, uniforma şcolară pentru anul în curs 2007-2008, cel puţin pentru jumătatea marginalizată a învăţământului românesc, ar trebui să includă, obligatoriu, casca de protecţie, lămpaşul şi iconiţa cu Sfânta Mare Muceniţă Varvara. Nu toţi copiii siliţi să înveţe sub ameninţarea factorilor enunţaţi vor suferi traume fizice generate de aceşti factori. În mod sigur însă, toţi vor înregistra traume psihice. Pe neştiute, în ei se va instala sentimentul că sunt refuzaţi de lumea civilizată şi prosperă ce le-a fost promisă, fiind împinşi spre o alta, a subdezvoltării, a lipsei oricărei şanse. În felul acesta vor fi obligaţi să înveţe să urască tot ceea ce aparţine altei lumi decât a lor. Să luăm aminte!“
