Liberalii, indiferent că sunt membri ai Guvernului, Parlamentului, consilieri judeţeni, locali sau membrii cu funcţii în partid au repetat cu fiecare ocazie posibilă că datorită lor învăţământul a primit mai mulţi bani ca niciodată. Adevărul este că s-au alocat fonduri uriaşe în toate judeţele pentru reparaţii, modernizări şi dotări ale unităţilor de învăţământ. De aceşti bani au beneficiat, în primul rând societăţile de construcţii şi apoi societăţile furnizoare de materiale de construcţii. Nu comentăm modul de repartizare a fondurilor dar dacă este să ne luăm după urletele celor din opoziţie banii au fost trimişi cu preponderenţă către localităţi administrate de edili liberali. Până la urmă bani au primit toate localităţile. Aceste fonduri au dus la creşterea profiturilor unor societăţi administrate de liberali sau de prietenii de casă ai liderilor liberali. Primarii s-au lăudat faţă de concetăţenilor că au făcut treabă bună. Liberalii s-ai lăudat că au dat bani sau că au intervenit pe lângă guvernanţi să se aloce fonduri unei comune sau alta, firmele de construcţii au făcut profit bun. În aparenţă toată lumea a avut de câştigat. Dar în realitate banii sunt ai tuturor. Iar cei care au copii la şcoală trebuie să achite în plus bani buni pentru uniforme şi manuale, care reprezintă componente importante ale altor afaceri de familie, pentru rechizite şi mai ales pentru meditaţii. Pentru că profesorii, învăţătorii şi chiar educatoare de grădiniţă şi-au făcut obiceiul de a compensa lipsa tichetelor de masă şi a creşterilor reale de salarii la care ar fi avut dreptul prin industrializarea meditaţilor. Direct şi indirect o parte imensă din venitul unei familii se duce spre învăţământ. Şi nu se ştie dacă meditaţiile sau geamurile termopan de la clasă, sau banii daţi pe fondul clasei şi şcolii, sau manualele şi ghiozdanele scumpe vor da şanse mai mari copiilor lor de a-şi găsi un loc de muncă bine plătit, de a avea posibilitatea de a-şi cumpăra o maşină sau o casă. Familiile care au copii în învăţământ sunt aproape în întregime îndatorate. Pentru a face faţă cheltuielilor, pentru a putea cumpăra un calculator, pentru a putea să ţină un copil în facultate sau pentru a plăti meditaţiile milioane de români au apelat la bănci sau la casele de ajutor reciproc. Dar bani au plătit şi cei care nu au copii şi cei care sunt pensionari. Orice român care trece pe lângă o şcoală cu acoperiş nou, cu centrală termică proprie, cu ferestre termopan, cu parchet ce miroase a nou trebuie să ştie că şi el a plătit pentru aceste modernizări. Că a plătit de multe ori mult mai mult decât ar fi fost. Care ar fi preţul corect al acestor alocări de fonduri? Nimeni nu ştie şi nici nu va şti vreodată.
Traian Guminski
