Poliţistul Nelu din Brezoi, „Prometeu“ în timpul liber

0
81

 Pasiune pentru muzica rock

Poliţistul Nelu din Brezoi, „Prometeu“ în timpul liber

Poliţistul Nelu Diaconu, de la Poliţia oraşului Brezoi este un împătimit al rockului. În afara programului, agentul şef adj. de la Ordine Publică şi-a făcut o formaţie „Prometeu”, cu care cântă în diverse turnee din ţară. Pasiunea pentru acest gen de muzică i-a insuflat-o din fragedă pruncie, o mătuşă de-a sa. „A cânta rock într-un oraş de provincie este ca şi cum încerci să înveţi limba chineză nişte ageamii. Mă bucur însă, că  tinerii ne susţin şi unii dintre ei ne însoţesc la concerte. Voi cânta rock până la 80 de ani, când îmi va slăbi auzul”, ne-a spus nonconformistul poliţist.

La cei 34 de ani ai săi, agentul şef adj. Nelu Diaconu, de la formaţiunea de Ordine Publică din cadru Poliţiei oraşului Brezoi, este un poliţist lipsit de prejudecăţi. La serviciu este un agent model, dar după orele de program, Nelu are o pasiune mai acătării. Îl place teribil muzica rock, aşa că şi-a înfiinţat o formaţie, intitulată „Prometeu”, cu care cântă la diverse spectacole şi festivaluri din ţară. Pasiunea pentru rock i-a insuflat-o din fragedă pruncie o mătuşă de-a sa. „Eram un ţânc când mătuşa mea, Ligia Govoreanu asculta înfocată Elvis Presley, Beatles. Aşa se face că m-am îndrăgostit de acest gen de muzică, iar la 12 ani am înfiinţat prima formaţie rock din Horezu, oraşul unde m-am născut. Era formată din colegii de şcoală generală, iar mai apoi din cei de la liceu”, spune poliţistul. După absolvirea Şcolii Militare, Nelu Diaconu a intrat în Poliţie, fapt ce nu l-a împiedicat să renunţe la pasiunea sa. „Am avut şi părul lung, dar acum m-am tuns. Vreau să fiţi sigur că rock se poate cânta foarte bine şi cu părul scurt”.

Fiul poliţistului bate toba de la trei ani

Formaţia “Prometeu” are în total şase membrii, fiecare provenind din locuri şi medii diferite. Clăparul Adi Berbecel este gardian public, toboşarul Doru Degeratu este de profesie… şomer, Constantin Râşniţă, chitaristul, este inginer la societatea Oltchim, acesta cântând şi cu grupul belgian Roc-Vaiv, Gheorghe Aprodu, lucrează la Râmnicu Vâlcea, tot gardian public, la o societate care se ocupă cu ridicatul autoturismelor, iar chitaristul bas Viorel Jakab este… şomer. De două ori pe săptâmână trupa Prometeu se întâlneşte la Bezoi unde face repetiţii. „Păi repetăm într-o cramă şi asta pentru că la Brezoi, Casa de Cultură a intrat în reparaţii capitale. De multe ori pentru a ne satisface această pasiunea a noastră, trebuie să venim cu bani de acasă. Bucuria este însă de a cânta, piesele fiind compuse de noi”, spune poliţistul. În rog să-mi spună unul dintre versurile cântecelor compuse de el şi-mi zice: “De dimineaţă atunci când mă trezesc/Îmi beau cafeaua şi încep să mă gândesc/Începe iar o zi de coşmar/Ce-mi face viaţa întreagă un calvar// E o piază rea/E nevastă-mea!//”. Apoi zâmbeşte şi spune că versurile nu sunt inspirate din viaţa sa de familie. “Am o familie unită, ne înţelegem foarte bine, iar Dragoş, fiul meu de zece ani, bate, încă de la vârsta de trei ani, la tobe”.

Între zacuscă şi rock, alege.. rockul

Formaţia Prometeu a cântat în multe festivaluri, spectacole, în diferite oraşe din ţară. În urmă cu câteva zile, şeful trupei, poliţistul Nelu Diaconu, a primit vestea că trupa sa va participa la preselecţia, finala naţională, a concursului internaţional „Bătălia mondială a trupelor rock” care va avea loc la Londra, în luna decembrie 2007. „Voi cânta rock până la 80 de ani, până când o să am probleme cu auzul”, spune optimist poliţistul. Între rugăminţile soţiei de a o ajuta să facă zacuscă  şi la cumpărături, şeful „Prometeilor” pune mai presus pasiunea sa pentru muzică. Şeful IPJ Vâlcea, cms şef. Adrian Cazan, ne-a spus: „De multe ori poliţiştii sunt văzuţi doar ca oameni care dau amenzi, care prind hoţi, care întocmesc dosare. Şi ei, în timpul liber, au pasiuni.  Agentului Nelu Diaconu îi place rockul, dar avem şi colegii care sculptează în lut şi singur mai sunt şi alţi ca ei. Noi suntem deschişi şi vrem să promovăm imaginea acestora”, a spus mai marele poliţiei vâlcene.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.