Pensionarii din PSD Râmnicu Vâlcea şi-au făcut propria organizaţie

0
89

 Pensionarii din PSD Râmnicu Vâlcea şi-au făcut propria organizaţie

Luni, 3 septembrie 2007, a avut loc prima conferinţă de presă  a Ligii Seniorilor şi Pensionarilor din cadrul  Organizaţiei  Municipale a PSD Râmnicu Vâlcea. Conferinţa a fost susţinută de vicepreşedinţii Mihai Groza şi Vasile Săvulescu. Liderii seniorilor şi pensionarilor PSD Râmnicu Vâlcea au vorbit la întâlnirea cu ziariştii despre acţiunea PSD prin care a reusit să impună Guvernului României o lege a pensiilor de care se vor bucura anul viitor milioane de români. Legea prevede creşterea pensiilor cu 50% prin mărirea punctului pensie de la 30% la 45%. În primă fază – de la 1.01.2008, punctul de pensie va creşte de la 30% la 37% din valoarea salariului mediu brut. Aceasta înseamnă o creştere de circa  43% a valorii pensiei. În faza a doua, de la 1.01.2009, punctul de pensie va creşte la 45% din valoarea salariului brut. Aceasta înseamnă o nouă creştere a pensiei cu circa 31%. După cum se cunoaşte, PSD a făcut şi alte propuneri pe care Guvernul Tăriceanu a refuzat până în prezent să se aplice. Este vorba de: decontarea tichetelor de călătorie neutilizate de pensionari (lege PSD din 2004); acordarea unei pensii suplimentare soţului (soţiei)supravieţuitor, egală cu 25% din pensia soţului(soţiei) decedaţi (lege din 2004); acordarea medicamentelor compensate 90% şi integral pentru pensionarii cu venituri mici şi foarte mici; dublarea numărului de bilete de tratament alocate pensionarilor; protecţia socială a chiriaşilor pensionari din casele retrocedate; alocarea resurselor destinate ajutorului financiar pentru încălzirea locuinţelor; program special pentru construcţia şi repartizarea de locuinţe sociale pentru pensionarii chiriaşii din casele retrocedate. Activitatea Ligii Seniorilor şi Pensionarilor PSD va funcţiona în incinta sediului organizaţiei municipale a PSD Râmnicu Vâlcea cu activitate săptămânală desfăşurată în fiecare zi de marţi şi joi , între orele 9.00 – 13.00. (N.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.