O zi fără maşini la Vâlcea

0
80

 O zi fără maşini la Vâlcea

În perioada 16 – 22 septembrie 2007, la Râmnicu Vâlcea – la fel ca în întreaga Europă – va fi marcată Săptămâna Mobilităţii Europene. În cadrul acestei acţiuni, vor fi promovate prin materiale informative consecinţele benefice pentru mediul înconjurător ale deplasării pedestre, cu mijloace de transport nepoluante (biciclete, role, skate-board-uri) sau cu mijloacele de transport în comun. Săptămâna va fi încheiată de Ziua Fără Maşini în 22 septembrie, în cadrul căreia, în intervalul orar 10.00 – 11.00, va fi restricţionată circulaţia auto pe Calea lui Traian, între Colegiul Naţional Alexandru Lahovari şi Complexul Comercial Winmarkt. Pe acest tronson, elevi de la mai multe unităţi de învăţământ din Râmnic vor demonstra teoretic şi practic râmnicenilor avantajele deplasării pietonale sau cu mijloace de transport nepoluante. Dacă până acum, la orele de vârf oraşul era pur şi simplu sufocat din cauza gazelor de eşapament, vâlcenii vor putea respira aer ceva mai curat, măcar pentru o zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.