Nici nu bătuse bine gongul, care anunţa începerea festivalului „ Hohotul de aur „ că „ ministrul” îşi şi făcu apariţia pe „faleză”. Mai întâi la hotel, doar el îl plătise, unde îi primi pe aspiranţii la un „ hohot” cu strângeri de mâini şi cu paharul plin cu ţuică în mână….
– Luaţi ,băieţi, luaţi ! Că „ ministrul” are grijă de voi, şi-apoi hohotele nu le puteţi prinde decât încălziţi, măi !Hai, luaţi, serviţi-vă, că e de la mine de acasă. Eu am făcut-o băieţi, eu cu mâinile mele de ministru….La liceul destinat a fi gazdă concurenţilor, „ ministrul” ieşi iar în faţă şi nu scăpă ocazia, ca să le amintească tuturor, că el a pus prima cărămidă la construcţia acestuia şi a avut grijă de el ca să nu-şi schimbe destinaţia de-a lungul anilor, cum se obişnuia…
– Eu am găsit terenul, eu am dat banii, până şi schiţa am supervizat-o, oameni buni, ca să reziste, că eu unde pun mâna se cunoaşte… Eu sunt ministru, mă! Pe scena teatrului de stat, tocmai când se dădeau în spectacol cei câţiva, care prinseseră câte un „ hohot” din mila incoruptibililor juraţi, „ ministrul” se strecură într-o pauză şi se jură că el a făcut şi teatrul se stat….
– N-am pregetat, oameni buni şi am făcut ce altul n-ar fi avut curaj să facă. Am luat clădirea cinematografului şi am transformat-o în teatru, mă, ca să avem şi noi, aici , la poalele munţilor un teatru, „ ca să-l păzim”, cum a zis Văcărescu şi „ să-l facem să strălucească”….Eu, ministrul, eu am făcut asta!…
– Oficialii, colegii „ ministrului” râdeau pe sub mustaţă, dar premianţii se molipsiseră deja de hohote…. Le măsurau de la un cap la altul, le foloseau, chiar, încurajându-se reciproc, mai ales că ajunseseră într-o cîrciumioară, unde ţuiculiţa „ ministrului” încălzea atmosfera simţitor. Pe estrada improvizată în cîrciumioară, între orchestranţi, „ ministrul” se şi apucase de cântat şi schingiuia un microfon de mama focului…” La Măria în cerdac/ Soţul cântă cotcodac…” cânta cu foc ministrul, apoi, tăbărând pe Unichiu, cel mai talentat dintre „ hohotiştii” prezenţi, îşi începu „ aria laudelor”…ministeriale.
– Şi pe ei, măi bărbate, tot eu i-am adus aici.
– Şi pe fată, domnule ministru?
– Păi, dar ? Era secretara mea şi-am dus-o la şcoala de artă, că prea frumos cânta !…
– Să nu spuneţi că şi cârciumioara!…
– Tot eu am făcut-o domnule! Că e a mea, ce dracului! Ia şi bea ! Hai, noroc!
– Cum, domnule ministru ! Şi cârciuma ?
– Da, domnule ! Hai , noroc!
Şi făcând ochii mari, Unichiu, pătruns şi el de „ hohote” îşi turnă brusc vinul, din pahar în cap. „ Ministrul” se îngălbeni, se fâstâcii, dar în clipa următoare îşi reveni şi-l bătu amical pe umăr…
– Măi, da… simpatic eşti !
– Cum să nu fiu, domnule „ ministru” dacă dumneavoastră le-aţi făcut pe toate ?
George Achim
