PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, la cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană

0
90

PS Gherasim, Episcopul Râmnicului, la cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană

 Episcopul Râmnicului, Gherasim Cristea va participa la începutul lunii septembrie, la Sibiu la cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană, tema acesteia fiind "Lumina lui Hristos luminează tuturor. Speranţă pentru înnoire şi unitate în Europa". Conferinţa Bisericilor Europene şi Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene au hotărât împreună cu bisericile istorice din România să organizeze acest eveniment în oraşul de pe Cibin, după ce Sibiul a primit titlul de Capitala Culturală Europeană a anului 2007. Manifestarea, la care vor participa liderii tuturor bisericilor creştine din Europa, va fi găzduită pentru prima dată de o ţară majoritar ortodoxă. Prima adunare ecumenică a avut loc în 1989 la Basel, în Elveţia, ţară majoritar protestantă, iar cea de-a doua la Graz, în Austria, ţară majoritar catolică, în anul 1997. Ecumenismul, un vis care înainte de ’89, în România, era „posibil" doar în închisorile comuniste, acolo unde preoţii creştini erau reprimaţi, se împlineşte acum în chiar anul aderării la Uniunea Europeană.
Capitală Culturală şi Ecumenică, la începutul toamnei lui 2007, Sibiul va sărbători Naşterea Sfintei Maria, pe data de 8 septembrie, printr-o liturghie specială şi un pelerinaj al Luminii în Piaţa Mare a oraşului. 2500 de delegaţi oficiali din toate ţările şi comunităţile din Europa vor fi prezenţi la Sibiu cu acest prilej. Printre personalităţile bisericilor creştine care au confirmat participarea se numără S.S Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolelui, ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi locţiitor de Patriarh al României, cardinalul Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi P.F. Gregorius III, Patriarh melkit Greco-Catolic de Antiohia, Ierusalim şi Alexandria. Papa Benedict al XVI-lea nu va fi prezent la manifestare, dar va transmite un mesaj, textul urmând să fie citit cel mai probabil de către arhiepiscopul Jean-Claude Perisset, nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, în dimineaţa zilei de 5 septembrie, în prima întâlnire plenară a Adunării Ecumenice, după cum a declarat ministrul Adrian Iorgulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.