„Municipalii” merg din eşec în eşec

0
98

Cu o săptămână înainte de startul noului sezon,

 

„Municipalii” merg din eşec în eşec

 

• ruşinos: trupa din Zăvoi a pierdut cu o grupare, FC Sibiu, rămasă în Liga a III-a graţie fuziunii cu Soda Ocna Mureş

 

Divizionara B, CSM Rm. Vâlcea şi-a continuat seria meciurilor de pregătire în vederea startului noii ediţii de campionat în liga a II-a. Gruparea vâlceană nu a avut însă rezultate bune, ambele fiind negative, atât ca joc dar mai ales ca rezultat. Astfel, trupa lui Marian Bondrea a jucat primul meci cu FC Sibiu, echipă ce trebuia să evolueze în Liga a IV-a, dar a fuzionat cu Soda Ocna Mureş şi a rămas în liga a III-a. În mod surprinzător, vâlcenii au pierdut, 2-3. Al doilea joc a fost cu o pretendentă la promovare din eşalonul secund, Petrolul Ploieşti. Şi acest meci a fost un eşec pentru „municipali”, care au pierdut categoric, 0-3. Vâlcenii, care şi-au anunţat mai mult sau mai puţin clar intenţia de a promova, debutează în noul sezon al Seriei B2 sâmbătă, pe Arena Oltchim, cu hunedorenii de la Corvinul. Pentru „municipali” urmează apoi un meci în deplasare, la Câmpia Turzii, apoi tot pe Arena Oltchim, cu Gaz Metan Mediaş, după care, în runda a patra, CSM întâlneşte la Piteşti principala candidată la promovare a seriei, FC Argeş.

 

Mihăiţă Lungan în Zăvoi

 

După „episodul” deloc neplăcut, în urma căruia a ieşit lovit de oamenii lui Simota, vâlceanul Mihăiţă Lungan, care a fost declarat joi jucător liber de contract de la Jiul, a decis să revină acasă. Astfel, după ce a discutat cu directorul general al clubului din Zăvoi, Florin Verigeanu, şi cu antrenorul Marian Bondrea, mijlocaşul vâlcean a semnat un contract cu CS Municipal. Fiind încă în convalescenţă, după bătaia primită de la oamenii lui Simota, Lungan nu poate juca încă, dar va putea reveni pe teren în scurt timp.

 

Alte trei transferuri

 

Cu o săptămână înainte de startul noii ediţii de campionat, CSM a mai dat o lovitură pe piaţa transferurilor, aducând în Zăvoi trei jucători buni de la colega de serie FC Caracal. E vorba de atacantul Sergiu Popescu, de mijlocaşul Boroiban şi de fundaşul Pasăre. Cei trei, cau fost doriţi într-un timp şi de echipa de Liga I, Universitatea Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.