Există unii bărbaţi care au marea neşansă să-i nască mamele frumoşi. Dacă beneficiază de un răsfăţ suficient dacă îi laudă educatoarele, învăţătoarea şi profesorii, dacă se joacă uşor cu vorbele, dacă le plac poveştile, cărţile, poeziile atunci este foarte posibil ca aceşti băieţi să ajungă adolescenţi de succes. Va fi greu până vor vrăji nu prima domnişoară ci prima doamnă. O vor face mimând îndrăgostirea atât de bine încât chiar se vor îndrăgosti. Apoi vor exersa şarmul personal pentru a stabili şi prieteni masculine. Prietenii din care ei să iasă mereu în profit dar să dea senzaţia partenerilor că aceştia sunt fericiţi că au o companie atât de frumoasă şi… de inteligentă. În timp aceşti băieţi se transformă în impostori adulţi. În profitori care exploatează căsniciile, amantele, partenerii de afaceri, salariaţii, colegii de serviciu, şefi. Pe toată lumea. O fac cu atâta naturaleţe încât unii nici nu observă. Alţii observă şi acceptă. Unii nu acceptă dar nu pot să renunţe tentaţiei de a trăi şi a evolua lângă aceşti monştri bine făcuţi, cu spoială de cultură, cu naturaleţe în gesturi. Se mişcă elegant, recită bine, reţin fel de fel de citate, ştiu să se urce şi să coboare dintr-o maşină, ştiu să folosească furculiţa de peşte, să vorbească de Kant , să filozofeze, să scrie poezii pe şerveţele în cârciumi, să poarte costume cu uşurinţa cu care un mecanic poartă salopetă. Aşa se poartă aceşti „derbedei” cu ştaif. Ştiu să obţină bani, să se împrumute de la tovarăşi care nu se gândesc o clipă că nu-şi vor mai vedea banii. Ştiu să mintă convingător, cu precizie de metronom. Se mint şi pe ei. Sunt atât de narcisişti încât lumea se îndrăgosteşte cumva de frumuseţea lor. Şi lumea plăteşte această slăbiciune. Cunosc un astfel de specimen, patron de presă, scriitor, fost poet, individ capabil să-şi mintă cu naturaleţe soţia în timp ce tot oraşul îl vede cu amanta, apoi schimbă amanta cu alta, tabăra cu alta, e când social democrat, când liberal. Azi îl înjură pe un concurent de mamă. Mâine se pupă cu el. Jură credinţă şi scuipă apoi pe jurăminte. Nu crede în Dumnezeu dar mimează credinţa când este nevoie. Are un dispreţ faţă de toată lumea. Este sigur că este cel mai bun în branşă, cel mai deştept, cel mai frumos. Vrea mereu premiul întâi deşi este lepra clasei şi ruşinea ei. Şi, culmea, anual este premiat. De cele mai multe ori de victimele sale, de oameni care ar trebui să-l scuipe în faţă pe filfizonul cu jeep şi mobil luat pe bani negri. Pe derbedeul care şi-a luat maşină de lux în timp ce soţia sa spăla cu mâna în absenţa unei maşini de spălat. Ce poate face un astfel de ipochimen într-un judeţ ca al nostru în care şi-a făcut mendrele mai mult de 50 de ani ? Ce mai poate face după atâţia ani când toată lumea îi cunoaşte năravurile, când zi de zi şi-a deconspirat adevăratul caracter? Unul mizerabil. Ştiţi ce poate ? Să facă bani. Şi nu puţini . Dar filfizonul trebuie să ştie că deseori cu o minciună poţi să prânzeşti, dar nu ajungi la cină. Cu mai multe minciuni poţi lua mai multe prânzuri dar în final tot alţi vor lua cina la pomana pentru sufletul tău. Aşa stau lucrurile Petre!
Tiberiu Pirnau
