„Nu cred ca în următorii cinci ani vreo altă echipă românească va mai juca vreo finală de cupă europeană!”

0
82

Tu cum priveşti viitorul? Preşedintele Clubului Oltchim, inginerul Gavrilescu, e pesimist Apocalipsa după Ioan

„Nu cred ca în următorii cinci ani vreo altă echipă românească va mai juca vreo finală de cupă europeană!”

În vara anului trecut, după aducerea pe banca tehnică a profesorului Gheorghe Tadici, preşedintele Clubului Sportiv Oltchim, inginerul Ioan Gavrilescu anunţa că vrea să reconstruiască la Vâlcea o echipă de Liga Campionilor. Tot atunci, Gavrilescu spunea că va încerca să aducă la echipa pe care o conduce jucătoare de top din România, acest lucru fiind realizat, actualmente nucleul echipei naţionale, vicecampioană mondială, fiind la Oltchim.

Câştigarea Cupei Cupelor, o performanţă de excepţie

„Se spune că de obicei, dacă îţi propui puţin, obţii şi mai puţin. De aceea, la startul sezonului competiţional trecut noi ne-am propus tot ce se poate lua pe plan intern şi internaţional”, spune Gavrilescu. Şi, din fericire, „galacticele” lui Tadici au măturat tot în cale. Astfel că la ora bilanţului rezultatele sunt excelente: campionatul intern câştigat la pas, cu 26 de victorii din tot atâtea partide, cu golgeterul Ionela Gâlcă, cu cele mai multe goluri marcate şi cele mai puţine primite. Apoi, „chimistele” au câştigat şi Cupa României, după victoria, la Bistriţa, în finală, contra Rulmentului Marianei Târcă. Dar, cea mai mare realizare pentru Oltchim în sezonul trecut este, de departe, câştigarea Cupei Cupelor, o competiţie cel puţin apropiată ca valoare Ligii Campionilor, dacă luăm în considerare faptul că din faza sferturilor aici vin echipe din Ligă. „Nu cred ca în următorii cinci ani vreo altă echipă românească să mai joace vreo finală de cupă europeană”, a spus preşedintele „chimist”.

Instalaţie de climatizare pentru SALA Polivalentă

S-au făcut tot felul e speculaţii pe marginea celor întâmplate la finala de la Vâlcea, Oltchim – Byasen. Ceea ce e o certitudine e faptul că s-a întâmplat ceea ce a văzut toată lumea, asta pentru că Sala Traian nu are instalaţie e aer condiţionat, instalaţie de climatizare. Noi, Clubul Oltchim am vrut să se monteze o asemenea instalaţie încă din 2000, când sala a fost pregătită pentru europene, dar la vremea respectivă s-a considerat că acest lucru nu e important şi s-a renunţat. Sala are o instalaţie de ventilaţie. Asta ce înseamnă? Că aerul cald este scos în afară şi intră aer …tot cald, acum, vara. Primăvara, toamna şi iarna, da, se poate spune că intră aer cât de cât rece, iar sala fiind mare, când sunt spectatori mulţi instalaţia nu mai face faţă. De aceea, prefectul Anuţa Handolescu a întocmit o notă de fundamentare la care am participat şi eu, notă pe care a trimis-o guvernului care urmează să aloce, prin hotărâre, o sumă de bani, circa 10 miliarde de lei vechi, pentru montarea, în Sala Traian, a unei instalaţii de climatizare”, spune Gavrilescu.

├×inta: grupele principale

Preşedintele „chimist” a participat, la Viena, la festivităţile organizate de Federaţia Europeană de Handbal, prilej cu care s-au tras la sorţi grupele atât cele preliminare, cât şi cele principale, ale viitorului sezon în Liga Campionilor. Surprinzător, din cele 16 locuri care sunt destinare pentru grupele principale, forul european a rezervat 12, pe care le-a oferit echipelor ce reprezintă ţări cu procentaj mare ca activitate şi rezultate handbalistice per total. Aşa se explică de ce, în faza aceasta a competiţiei regăsim ca şi calificate direct echipe pe care „chimistele” le-au „spulberat” în ediţia trecută a Cupei Cupelor, precum HC Nurmberg (Germania), FTK Budapesta (Ungaria) sau Podravka Koprivnika (Croaţia). Dacă vor trece de Byasen (iarăşi Byasen!), la turneul destinat grupelor preliminarii, vâlcencele vor da de echipa unei alte vâlcence, Cristina Vărzaru, Viborg, danezele fiind acum doi ani câştigătoare ale acestei competiţii.

Madeira sau Vâlcea?

Hazardul a fost cel ce a stabilit modul de desfăşurare a turneelor de calificare pentru grupele principale. Am ţinut pumnii ca locul doi să nu aibă opţiunea de organizare a turneului înaintea locului întâi. Noi fiind cap de serie n-am fi vrut ca Byasen să primească, înaintea noastră, dreptul de organizare a turneului. Am avut noroc, sorţii au decis ca prima opţiune s-o aibă echipa de pe locul trei, apoi echipa de pe primul loc şi abia după aceea echipa de pe poziţia secundă. Aşa că, în cazul nostru, Madeira, din Portugalia, are prima opţiune. Însă nu e important doar să vrei, trebuie să îndeplineşti şi anumite criterii. Astfel, trebuie să ai o sală cu 2000 de locuri, terenul de joc al sălii să aibă doar marcajul pentru un meci de handbal, nu şi alte marcaje, pentru baschet au volei, de exemplu, şi, iarăşi un lucru important, să ai un semnal TV bun şi să ai fondurile pentru a asigura cazarea şi masa celorlalte echipe, acestea urmând să-şi plătească doar transportul. Nu cred eu că Madeira are banii ăştia, mai ales că nu are şanse de calificare, şi nici nu ştiu dacă acolo, în Marea Caraibelor, e semnal TV bun. Oricum, echipa din Madeira, ca de altfel toate celelalte echipe de pe poziţia a treia din celelalte grupe, au timp de a analiza situaţia două săptămâni, după care trebuie să comunice federaţiei europene dacă organizează sau nu competiţia. Eu cred că Madeira va declina organizarea turneului astfel că este foarte probabil ca acesta să se dispute la Vâlcea”, crede Gavrilescu. 

Se caută un centru şi un inter

„De plecat de la Oltchim a plecat Geta Grigore la Tomis Constanţa. Şi lista s-a închis la acest capitol. Nu mai pleacă nimeni. De venit cred că nu va mai veni nimeni. Avem, totuşi, în vedere, să aducem dacă găsim, un centru şi un inter drept, de mână stângă. Am vrut s-o luăm pe Aura Brădeanu, ar mai are contract cu Gyor şi clubul nu vrea să renunţe la ea. Pentru celălalt post să vedem dacă găsim ceva. Nu am avut în vedere să transferăm jucătoare străine, pentru că am avut o experienţă cu cele două rusoaice şi o ucraineancă, dar experimentul n-a dar rezultatul pe care noi l-am aşteptat. La fel e adevărat e că mi-aş dori-o pe Vărzaru la Vâlcea dar şi în cazul ei, ca şi în cazul Aurei Brădeanu, deocamdată acest lucru nu e poate, jucătoarele fiind legate prin contract de cluburile la care activează. Noi suntem mulţumiţi de lotul pe care îl avem, sunt jucătoare cunoscute în Europa, majoritatea dintre ele sunt la echipa naţională, cu ele am câştigat Cupa Cupelor, cu ele mergem mai departe”, spune preşedintele „chimist”.

Lada Toljatti, a patra echipă la Supercupă

Prezenţi la Viena, oficialii Clubului Oltchim au fost înştiinţaţi că Federaţia Europeană de Handbal a decis organizarea, la Vâlcea, anul acesta, a Supercupei Europei. La întrecerea ce va avea loc la mijlocul lunii septembrie, în Polivalentă, vor veni câştigătoarele celor trei competiţii europene, Salgelse (Liga Campionilor); Zvena Zvenigorod (Cupa EHF), Oltchim (Cupa Cupelor), plus a patra care trebuia desemnată de forul european. S-a spus că aceasta va fi Hypo Viena. „Am vorbit cu domnul Prokop, managerul de la Hypo şi i-am spus că m-aş bucura să revină la Vâlcea. Vă aduceţi aminte faptul că şapte ani noi, Oltchim-ul, şi Hypo, ne-am întâlnit în Liga Campionilor. Domnul Prokop m-a asigurat că va veni cu plăcere la Vâlcea dacă va fi invitat de federaţia europeană la Supercupă. Zile trecute, însă, în mod surprinzător, noi, la club am primit un fax prin care eram înştiinţaţi că cea de-a patra echipă invitată la Supercupă este …Lada Toljatti. Se va juca sistem eliminatoriu, competiţia urmând să ţină două zile. Pe lângă meciurile spectaculoase ce se anunţă, să nu uităm că va fi şi un duel al antrenorilor cunoscuţi în Europa, Tadici, la noi, Annie Andersen, la Salgelse, şi Trefilov, la Zvenigorod”, mai crede Ioan Gavrilescu.

Clubul Oltchim pune în vânzare abonamente pentru sezonul viitor

Dispare „mafia biletelor” la meciurile de handbal?

Din dorinţa de a crea un cadru civilizat e desfăşurare şi vizionare a meciurilor pe care Oltchim le va disputa în ala Traian în sezonul competiţional viitor, conducerea clubului a decis să pună în vânzare abonamente pentru cei ce doresc să urmărească partidele „galacticelor”. Astfel, vor fi eliminate invitaţiile şi abonamentele vor fi de mai multe feluri. Pentru un loc la sectoarele A, B sau C, un tichet abonament costă 200 de lei (2.000.000 lei vechi), la sectorul D un tichet costă 300 de lei (3.000.000 lei vechi), iar la sectorul O un tichet abonament costă 500 lei (5.000.000 lei vechi). De asemenea, alte 60 de locuri într-o parte, şi 60 e locuri în cealaltă parte vor fi destinate abonamentelor pentru pensionari, costul unui astfel de tichet fiind de 100 lei (1.000.000 de lei vechi). De menţionat că aceste abonamente sunt valabile la toate partidele (oficiale sau amicale), în campionatul intern sau în cupele europene, disputate de Oltchim în sezonul competiţional viitor. Abonamentele vor fi puse în vânzare de azi, luni, 17 iulie, la casele de bilete din incinta Sălii Sporturilor. „Am considerat că prima opţiune pentru locurile pe care au avut deja abonament sezonul trecut să o aibă posesorii acestora. Adică, o persoană care a avut abonament sezonul trecut pe un loc poate să opteze pentru prelungirea abonamentului pe acelaşi loc şi sezonul viitor. Pentru acest lucru, cei ce doresc să facă aşa ceva au la dispoziţie o săptămână. Dacă în această perioadă persoanele respective nu îşi vor mai prelungi abonamentele pentru locurile pe care le-au avut, acele locuri revin apoi vacante şi vor fi eliberate alte tichete abonament pe aceste locuri celor ce le doresc”, spune preşedintele Clubului Oltchim, inginerul Ioan Gavrilescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.