Vâlcencele fac legea şi la naţională

0
75

Vâlcencele fac legea şi la naţională

 

• Suedia – România 33-34, iar returul se va disputa în Sala „Traian“

 

Echipa României, antrenată de Ghiţă Tadici şi cu multe vâlcence în lot, a disputat în Suedia meciul tur al barajului de promovare la Campionatul Mondial. Startul partidei a fost excelent pentru românce, scorul fiind la un moment dat 4-0 pentru fetele noastre, după care nordicele s-au apropiat la 4-3. Cu aceeaşi Luminiţa Huţupan imperială în poartă, cu forţa Ionelei Gâlcă, cu un joc excelent al Adinei Meiroşu şi cu un joc colectiv al celorlalte fete aşa cum se impune la un asemenea nivel, România avea la pauză o diferenţă de neanticipat, de nouă goluri: 14-5, nordicele neavând – potrivit comentatorilor sport.ro – nici o altă repriză atât de slabă în istoria existenţei echipei suedeze. În uralele unei galerii surprinzător de numeroasă a echipei noastre, România n-a mai forţat prea tare în startul reprizei a doua, permiţându-le suedezelor să păstreze o diferenţă „rezonabilă“. Elisei a marcat primul gol al României în repriza a doua abia după cinci minute de joc, însă diferenţa era tot de 9 goluri, 15-6. Fără să forţeze mai mult decât era necesar, România a menţinut până la final diferenţa stabilită la pauză, de 9 goluri, meciul încheindu-se cu o victorie zdrobitoare: 25-16 pentru fetele antrenate de Ghiţă Tadici. Returul va avea loc la Rm. Vâlcea şi Steluţa Luca promite o victorie şi un spectacol pe măsură, care să facă uitat egalul din finala Cupei Cupelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.