Vaideeni – capitala folclorului păstoresc

0
85

 Vaideeni – capitala folclorului păstoresc

La sfârşitul săptămânii trecute, comuna Vaideeni a devenit capitala folclorului păstoresc din ţară. Sâmbătă s-a deschis astfel cea de-a XXXIX-a ediţie a Festivalului Folclorului Păstoresc “Învârtita dorului”, festival care a ţinut şi duminică, 24 iunie. Programul a demarat sâmbătă cu un colocviu pe tema "Păstoritul, folclorul păstoresc şi provocările integrării în Uniunea Europeană", urmat de lansarea monografiei „Vaideenii”. În comună a putut fi vizitată şi o  expoziţie de artă populară şi produse culinare specifice comunităţilor locale, în apropiere putând fi degustate şi produse tradiţionale. Seara a avut loc un spectacol de folclor păstoresc. Duminică, la deschiderea oficială a Festivalului s-a jucat “Hora Mărginenilor”, urmată de o paradă a portului popular păstoresc. De la ora 12.00 s-a desfăşurat un spectacol folcloric prezentat de reprezentantele judeţelor Argeş, Alba, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Sibiu şi Vâlcea. Spectacolul s-a încheiat cu un recital extraordinar susţinut de Ansamblul "Junii Sibiului". Un alt spectacol folcloric deosebit a avut loc în zilele de 20-22 iunie la Sala Consiliului Judeţean Vâlcea. La prima ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Lada de zestre” concurează zeci de tineri interpreţi de muzică populară din toată ţara. Seria festivalurilor folclorice tradiţionale va fi urmată luna viitoare în zilele de 21 şi 22 iulie de „Florile Govorei”, manifestare cultural-artistică organizată în staţiunea Govora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.