Primarul din Berislăveşti, implicat într-un accident rutier

0
123

Primarul din Berislăveşti, implicat într-un accident rutier

• Opt maşini, printre care şi două aflate într-un convoi militar, avariate

Un adevărat carambol de maşini a avut loc în localitatea Seaca, la intrarea în oraşul Călimăneşti. Singura victimă a accidentului a fost primarul din comuna Berislăveşti, Ion Buşagă, care s-a ales cu mai multe tăieturi la nivelul feţei. Întregul carambol a pornit de la o coloană de maşini militare, care circulau de la Sibiu către Râmnicu Vâlcea, aceasta fiind însoţite de antemergător, cu sirenă şi girofar. La semnalul acustic al antemergătorului coloanei, şoferul unui camion, care circula din sens invers, a tras pe dreapta, dar pentru că din spate venea în mare viteză, un alt camion, pentru a evita impactul din spate cu camionul staţionat a intrat pe contrasens, lovind două dintre autoturismele din convoiul militar. În zonă s-a format o adevărată coloană de maşini, printre acestea aflându-se şi Dacia Primăriei Berislăveşti, condusă de primarul Ion Buşagă. Aflat în stare de covalescenţă, acesta ne-a declarat: “M-am oprit la o distanţă de trei-patru metri  faţă de un Ford Tranzit aflat în faţa mea şi aşteptam, în maşină fiind cu referendul Primăriei. La scurt timp a venit în viteză o autoutilitată care m-a proiectat în maşina din faţa mea, şi apoi a mai fost lovită încă una. După impact eu nu-mi mai aduc aminte nimic, iar acum am încă dureri, pentru că am tăieturi la cap. Am fost transportat la spital unde am fost cusut”, ne-a spus edilul. Potrivit anchetei poliţiştilor de Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea, şoferul Ion Săcaş (67 ani), din Râmeţu-Alba este cel care a lovit Dacia la volanul căreia se afla primarul, aceasta fiind proiectată în Fordul Tranzit de Cluj, cu numărul 054399, la volanul căruia se afla Ion Fazecaş (56 ani), din Gherla şi apioi, ca la ping-pong, într-o altă maşină din faţă. În total opt maşini au fost avariate în acest carambol.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.