Bănci şi străini din toată lumea ţepuiţi de un vâlcean căutat prin Interpol

0
99

Bănci şi străini din toată lumea ţepuiţi de un vâlcean căutat prin Interpol

Vâlceanul Marian Doru Tufeanu este un as în materie de infracţiuni pe Internet. După ce a ţepuit bănci şi oameni de pe întreg mapamondul, bărbatul a fost arestat pentru nouă zile. Procurorii au propus prelungirea mandatului de arestare, dar Tribunalul Vâlcea a refuzat pe motiv că individul s-a internat în spital cu… deviaţie de sept. Bineînţeles că Tufeanu s-a volatilizat între timp, dispărând subit, acum el fiind dat în urmărire generală. Infracţiunile comise de el au fost posibile după ce a primit de la un australian, din Sydnei, aparatura de falsificare a cardurilor, trimisă pe adresa unei persoane din comuna Păuşeşti Măglaşi.

Pe adresa unei persoane cu discernământ diminuat din Păuşeşti Măglaşi-Vâlcea, a sosit la data de 4 martie 2006, prin curierat rapid, un colet mai deosebit. Aşa se face că în centrul comunei, Eugen D. (27 ani) a primit de la australianul Bingham Nicolas, din Sydnei, un pachet ce conţinea echipamente de falsificare a cardurilor electronice, un dispozitiv de scris şi citit carduri bancare, un card blanc prevăzut cu bandă magnetică şi un CD de instalare a softului folosit pentru citirea cardurilor. Cel care a profitat de „naivitatea” lui Eugen a fost Marian Doru Tufeanu (27 ani), din Râmnicu Vâlcea, acesta fiind cel care a intrat în posesia obiectelor. La percheziţia efectuată la apartamentul unde locuia vâlceanul, poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Vâlcea au găsit obiectele trimise de australian, numeroase date de cărţi de credit, un Laptop prin care individul s-a conectat la Internet, cameră şi casete video şi sume imense de bani care nu se justificau. Tufeanu ţinea în două fişiere denumite „BIN-urile mele” (Bank Identification Number, n.r.) prin care ţinea evidenţa pe computer a operaţiunilor de transfer a fondurilor şi retragerile în numerar efectuată prin fraudă.

Hoţul strigă hoţul

„De exemplu, de la o bancă din SUA a retras, prin bancomatele din Bucureşti, suma de peste 51200 RON. De asemenea, au mai fost descoperite în memoria calculatorului 20 de date complete de securizare şi identificare a unor carduri emise de bănci din străinătate dar şi o evidenţă a retragerilor banilor. S-au mai găsit 1.000 de date de identificare şi de securizare a unor carduri emise de bănci din străinătate, în posesia cărora a intrat prin atacuri informatice gen spam, prin metoda phising sau pharming. Astfel au fost păgubite numeroase victime de pe întreg mapamondul”, ne-a spus unul dintre procurorii DIICOT, Biroul Teritorial Vâlcea, care ne-a rugat să nu-i menţionăm numele. Doar cu cinci carduri, în două luni de zile a făcut 21 de retrageri, în valoare de 6980 RON. Luat la bani mărunţi, Tufeanu nu a recunoscut nimic, ba chiar a încercat să discrediteze poliţiştii care-l anchetau, ameniţându-i cu darea în judecată pentru că-l hărţuiesc.

„Bolnav“ de deviaţie de sept şi-a pierdut urma

La 12 septembrie 2006, procurorii DICOT l-au reţinut pentru 24 de ore, iar în ziua imediat următoare au propus instanţei de judecară, arestarea preventivă a acestuia, pentru nouă zile. Tufeanu a susţinut cu vehemenţă că spaţiul “cibercryme” este unul imaterial şi iluzoriu şi nu poate fi condamnat, deşi în realitate afectează grav capitalul de încredere al oamenilor în sistemul electronic de plată. „Acest gen de infracţiuni prejudiciază imaginea României în relaţiile internaţionale şi creează un prejudiciu material prin măsurile de securitate pe care băncile şi companiilor străine trebuie să le adopte”, spune acelaşi procuror de la DICOT, Vâlcea. Cu toate acestea la 13 septembrie 2006, Tribunalul Vâlcea îl lasă pe Tufeanu să huzurească în voie, interzicându-i doar să nu părăsească localitatea de domiciliu, vreme de 30 de zile. După o lună, procurorul a formulat o nouă propunere de arestare, între timp punându-se în mişcare acţiunea penală. Lovitură de graţie, Tufeanu nu se prezintă în instanţă pentru că s-a internat în spital suferind de… deviaţie de sept. Când a fost arestat în lipsă, la 8 noiembrie 2006, pentru 29 de zile, Tufeanu îşi făcuse deja bagajele şi dăduse bir cu fugiţii, fiind de negăsit. Urmărit general prin Interpol, tânărul huzureşte cine ştie pe unde, bucurându-se de bâjbâielile unei instanţe care l-a „ajutat” să fie liber ca pasărea cerului. Eugen D., bărbatul care a primit coletul cu obiectele pentru contrafacerea cardurilor, a fost scos de urmărire penală.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.