Sărbătoarea Înălţării Domnului (şi Ziua Eroilor)
1. Marea Sărbătoare a Înălţării la cer a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea pe care o comemorăm săptămâna aceasta, a fost întrezărită cu sute de ani înainte de naşterea şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos ca om în lume, de către proorocul David, în psalmi, prin cuvintele: „Înalţă-te peste ceruri Dumnezeule, şi peste tot pământul slava Ta” (Psalmi 56,5; 107,5). Iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Acest Iisus, care S-a pogorât în cele mai de jos (laturi) ale pământului, El este care S-a suit mai presus de toate cerurile, de-a dreapta măririi întru cele înalte” (Efeseni 4,9-10). Şi dacă ne întrebăm de ce S-a înălţat Domnul de pe pământ la ceruri (mai presus de ceruri)?, răspunsul îl avem tot în sfintele scripturi: Ca să ne trimită nouă pe Preasfântul Duh (Luca 24,49). Iar Sfântul Evanghelist Ioan ne prezintă mai concret şi mai explicit chiar cuvintele Mântuitorului adresate ucenicilor Săi cu puţin timp înainte de înălţarea Sa la ceruri, când zice: „Trebuie să mă duc (să mă înalţ) Eu, că de nu mă voi duce Eu la cer, nu va veni la voi Mângâietorul- Duhul adevărului, care de la Tatăl purcede” (Ioan, cap. 14). El vă va călăuzi la tot adevărul.
Un alt temei, de data aceasta soteriologic- hristologic- răscumpărător, pentru care S-a înălţat Mântuitorul Hristos cu trupul la ceruri este: ca să plinească rânduiala cea pentru noi. Dar care este această rânduială? Răspunsul este: Răscumpărarea lumii, prin întruparea, pătimirea, moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu, cum vedem scris: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul- Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 15-16; 14, 13-18).
Alt temei fundamental pentru care S-a înălţat Domnul Hristos cu trupul la ceruri este ca să ne înalţe şi pe noi oamenii, care credeam în El, de pe pământ la ceruri, din iad în rai, din moarte la viaţă, precum El însuşi zice: „Iar Eu, când mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12 ,32). „Iar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-l va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26).
Să avem convingerea că noi, oamenii, ne putem înălţa la ceruri întru slavă trupul Său omenesc-îndumnezeit, cu care S-a îmbrăcat prin întruparea Sa din Fecioara Maria; ca să dea posibilitatea firii noastre omeneşti, să ne putem înălţa şi noi la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, prin har.
2. E bine să avem în vedere şi faptul că, o dată c Sărbătoarea Înălţării Domnului la ceruri, astăzi, pentru noi românii ortodocşi şi pentru cei din trecutul istoriei este şi Ziua cea binecuvântată (de pomenire) a Ostaşilor-eroi români, precum şi a fraţilor noştri (strămoşi, moşi, părinţi, etc.), din epoca tristă a dictaturii ateiste, căzuţi şi torturaţi prin lagărele morţii şi ale închisorilor nedrepte pentru apărarea Patriei, întregirea neamului şi pentru slava sfintei noastre Biserici. Prin urmare, la Înălţarea Domnului comemorăm şi sărbătorim şi Ziua Eroilor Poporului Român, ziua de mari victorii, dar şi de doliu pentru noi toţi!?
Astfel, în calitatea mea de preot român ortodox, de smerit monah neînsemnat şi marginalizat de la Mânăstirea Cozia, a fost condamnat politic în timpul dictaturii-ateiste de la noi, la 10+7 ani, pentru „Trădare de patrie”, iar din anul 1965 până în prezent considerat persona ingrata la Mânăstirea Dintr-un Lemn, mă adresez şi eu acum, cu încredere, tuturor fraţilor noştri români conştienţi de însemnătatea momentului pe care îl sărbătorim, dar în mod special Preoţilor, monahilor şi monahiilor de pe aceste meleaguri binecuvântate, adică acelora care cu vocaţia şi dragostea lor, în epoca ateismului devastator, reprezentau „armata de geniu” a bisericii Ortodoxe şi luptau pentru apărarea credinţei şi a legii noastre străbune religioase şi patriotice: Să nu uite nimeni că jertfa noastră a fost şi este cea mai sigură şi necesară virtute pentru întărirea convingerii faţă de ideea naţională, faţă de credinţa cea dreaptă şi bimilenară a poporului Român şi a bisericii sale străbune.
Nu se poate crede cu adevărat decât în misionarii şi eroii pe care îi urăsc şi îi persecută duşmanii lui Hristos.
Astăzi poporul român doreşte ca Biserica strămoşească să-şi îndeplinească misiunea ei esenţială de a fi un autentic exemplu spiritual în învălmăşeala şi dezorientarea morală din ţară şi din viaţa întregului popor. A venit timpul şi este un act de dreptate în favoarea credinţei, ca Biserica să-şi îndrepte atenţia spre universul celor ce au pătimit pentru adevăr şi libertatea poporului în toate închisorile şi lagărele de concentrare şi deportare forţată. Ne-am săturat până peste cap de atâta nedreptate şi minciună. Am ferma convingere că a venit vremea ca, pe lângă alte preocupări ale noastre, să devenim şi noi românii cei prigoniţi nişte pelerini la „locurile sfinte” ale românismului: Mormântul Eroului necunoscut, Monumentul Eroilor de la Mărăşeşti şi de la Pravăţ (Muscel), de la Aiud, de la Dej, Gherla, Piteşti, Jilava, Uranus, Sighetu-Marmaţiei, Canal Dunărea- Marea Neagră, etc., etc. Să privim cu evlavie acele catacombe ale neamului românesc, în care am fost torturaţi ani la rând, şi în care a fost crucificată elita părinţilor şi a fraţilor noştri.
Străduiţi-vă să cunoaşteţi care a fost idealul spiritual şi naţional al acestor eroi-luptători, care au salvat onoarea neamului nostru, căci jertfa lor a făcut ca acest popor să nu mai fie acoperit de ruşinea de a fi fost ocupat şi bolşevizat fără nici o rezistenţă. Căutaţi să descoperiţi taina puterii lor morale care i-a făcut să suporte suferinţele iadului necruţător creat pentru noi şi pentru exterminarea lor.
Numai eroii neamului nostru din toate timpurile, căzuţi la datorie, şi sutele de mii de deţinuţi politici pot să vorbească, fără să mintă, despre dragostea de neam şi despre interesele naţionale ale poporului nostru atât de încercat acum. Numai ei pot să facă mărturisire, fără să roşească, despre adevărata libertate şi sacrificiu după care se zbate atât de mult poporul nostru. Numai ei, foştii deţinuţi politici-patrioţi, pot să rostească, fără să comită un sacrilegiu, numele zecilor de mii de eroi ai neamului din trecut, sau numele marilor patrioţi Horia, Cloşca şi Crişan, al lui Avram Iancu, al lui Eminescu, precum şi numele sutelor de mii de apărători ai patriei căzuţi la datorie, prin temniţe, prin lagăre şi prin munţi, în timpul uraganului devastator şi criminal al dictaturii ateiste. (Vezi revista „rezistenţa”, Anul I, nr. 3, 1991, pag. 7, din 1944 până în Decembrie 1989).
Să ne îndreptăm aspiraţiile şi străduinţele noastre sub ocrotirea lor morală. Să fim cu luare aminte la sfârşitul vieţii lor şi să le urmăm credinţa şi exemplul (vezi Epistola către Evrei, cap. 13, 7), înclinându-ne cu respect în faţa lor şi zicând:
Ale laurilor foi, Spre a fi mai dulce somnul Fericiţilor eroi.
Pe copii la sânul vostru Alinaţi-i cu mult cânt,
Povestindu-le cu fală
Al Eroilor avânt. Dezveliţi tot adevărul
Şi le spuneţi tuturor
Cum muriră fraţii noştri
Pentru neam şi ţara lor.
Iar pe sacrele morminte Puneţi lacrime şi foi,
Spre a fii mai dulce somnul Fericiţilor eroi…
Să ţinem în permanenţă vie amintirea sfântă a martirilor neamului nostru, să ne plecăm cu smerenie în faţa jertfei lor şi să-i determinăm şi pe cei care nu i-au cunoscut să-i preţuiască şi să-i păstreze cu sfinţenie în marea galerie e eroilor patriei şi a martirilor Bisericii străbune.
„trăiască în veci, în graniţele ei străbune –România, făurită eroic de bravul şi înţeleptul ei popor…” (vezi şi pisania de pe mormântul Generalului patriot Paul Teodorescu, de la Mânăstirea Dintr-un Lemn).
Arhimandrit
Dr. CHESARIE GHEORGHESCU