„România va putea fi, din decembrie, noua campioană mondială!”

0
73

Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, are încredere în echipa antrenată de Gheorghe Tadici: 

„România va putea fi, din decembrie, noua campioană mondială!”

– dacă vor obţine aurul la Mondialul din Franţa, româncele se califică direct la Olimpiada de anul viitor

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a devenit o prezenţă constantă la Vâlcea. Gaţu a ţinut, de altfel, cu tot dinadinsul, şi a reuşit, cu sprijinul oficialităţilor locale, să pună pe picioare, la Energetic, Centrul Naţional de Excelenţă, care ar trebui, în opinia sa, să se confunde în scurt timp cu echipa naţională de junioare. În interviul care urmează, Gaţu vorbeşte despre starea handbalului românesc la acest moment, despre perspectivele naţionalei lui Tadici, dar şi despre planurile pe care le are privind acest centru de excelenţă coordonat de vâlceanul Aurelian Roşca. 
– Domnule preşedinte Cristian Gaţu, ca şef al federaţiei, cum vedeţi în acest moment handbalul românesc?
Este în creştere, chiar spectaculos, aş spune. În primul rând, valoric, şi în al doilea rând, prin ratting-ul pe care îl realizează se apropie chiar de fotbal. Şi lucrul acesta mă bucură foarte mult, pentru că foarte mulţi iubitori ai sportului au început să populeze sălile de handbal. Foarte mulţi sunt tineri, copii. Şi atunci, ziua de mâine ar putea fi asigurată, ca aceşti copii să coboare dintre părinţi şi să se apuce să joace handbal. Deci, în perspectivă, dezvoltarea handbalului e mulţumitoare, din punctul meu de vedere, deşi valorile sunt evident mai reduse ca număr şi cu tentaţii foarte mult de afară. Ceea ce a reuşit Oltchim anul acesta e un lucru senzaţional, nu să aducă jucătoare din străinătate, ci românce din străinătate, şi nu orice româncă, ci jucătoare de echipa naţională, şi din punctul acesta de vedere eu sunt foarte mulţumit şi liniştit, privind viitorul echipei naţionale, practic, echipă pe care şi eu o gestionez în calitate de preşedinte.
– La nivel de echipe de club, iată avem trei echipe care au ajuns în finală, una la băieţi, Reşiţa, care a şi câştigat trofeul, şi două la fete, Oltchim şi „U” Jolidon Cluj-Napoca, dintre care, se ştie, ale noastre au luat şi ele Cupa Cupelor. E mult, e puţin?
Niciodată n-o să fim noi, românii, mulţumiţi. La momentul actual este mult. Şi a nu se uita că trebuia să fie în finală şi a patra echipă (HCM Roman – n.r.) care numai pentru că nu a avut experienţă competiţională a ratat calificarea în finala Challenge Cup, doar pentru un gol marcat mai puţin în deplasare. Este o situaţie din care sper ca tânăra echipă din Roman să înveţe ceva.
– Oltchim înseamnă Naţională, în proporţie de 80-90 la sută. Sunt voci care spun că Oltchim a „omorât” un pic campionatul. Ce spuneţi?

Este la ora actuală o diferenţă de valoare între Oltchim şi celelalte echipe participante în campionatul intern. Dar mă bazez mult pe ambiţia Marianei Târcă, sunt convins că la anul Braşovul se va prezenta cu o cu totul altă faţă. De asemenea, Clujul are o echipă care promite, ambiţiile sponsorilor celorlalte echipe vor creşte şi cred că şi valoarea echipelor respective vor creşte şi sper într-un campionat mai strâns la anul, mai echilibrat. Dar, campionatul intern este o faţetă la care ne uităm cu toţii cu multă plăcere şi cu multă atenţie, pe mine mă interesează echipa naţională, pe care o aşteaptă un sezon cu examene foarte grele. Obiectivul echipei este calificarea la Jocurile Olimpice şi, de ce nu, câştigarea unei medalii olimpice. Până atunci, însă, „trenul” echipei naţionale trece prin două gări obligatoriu foarte importante, dubla cu Suedia şi Campionatul Mondial din decembrie, anul acesta, unde eu sper la o medalie, şi dacă vreţi să fiu mai sincer, sper chiar la câştigarea titlului, care ne-ar permite accesul fără baraj la Jocurile Olimpice de la anul. România va putea fi, din decembrie, noua campioană mondială!

– E „bătut în cuie”, jocul cu Suedia se va disputa la Vâlcea?
Da, da, da. Deci, jucăm prima dată în deplasare, în Suedia, apoi returul este antamat de Vâlcea. Este opţiunea echipei naţionale, a jucătoarelor, şi mi se pare normal ca 12 dintre ele să se simtă într-adevăr acasă.
– Sunteţi un preşedinte fericit, din acest punct de vedere, al felului cum se prezintă handbalul românesc la acest moment?
Sunt fericit, dar nu-mi atribui nici un merit. Sunt mândru că sunt contemporan cu o generaţie talentată, cum este cea de fete, şi cu o generaţie ambiţioasă, cum a devenit echipa de băieţi.
– Ce planuri aveţi cu Centrul Naţional de Excelenţă?
E important că centrul acesta s-a înfiinţat. Acum trebuie să aducem în continuare nişte jucătoare. Centrul se va confunda cu echipa naţională de junioare, pe care o aşteaptă în continuare câteva sezoane importante, bogate în evenimente internaţionale. Obiectul acestui centru, însă, nu este de a câştiga medalii, ci de a furniza jucătoare de valoare echipei naţionale de senioare.

A consemnat Ionel GEREA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.