Primarii liberali şi pesedişti s-au aliat cu Băsescu

0
76

 Primarii liberali şi pesedişti s-au aliat cu Băsescu

• Au votat puţini, dar a câştigat zdrobitor

Am încercat să surprindem procesul de votare de la Referendumul de sâmbătă în cât mai multe localităţi şi secţii de votare. Pentru un tablou cât mai clar al acestui eveniment am propus altor redacţii să facem schimb de informaţii. Din păcate nu am reuşit să transpunem în practică această colaborare. Poate rezultatul votului ar putea fi un semnal pentru toţi politicienii dar şi pentru managerii din toate domeniile că populaţia apreciază colaborarea .După ce am pus cap la cap informaţiile ce le-am cules din teritoriu am ajuns la câteva concluzii comune. În primul rând că cei din PSD şi PNL nu au colaborat eficient în această campanie. Apoi că edilii formaţiunilor ce l-au vrut jos pe Băsescu nu s-au implicat în Referendum şi nu au dorit să cheltuiască energie, timp şi bani pentru a-şi aduce susţinătorii la urne. Cei din PC şi PRM nu au făcut nici măcar eforturi minime. Lumea ştia în teritoriu Că domnul Buşe a votat NU şi nu înţelegea de ce nu au fost vizitaţi de Parlamentari. Organizatorii demersului de suspendare au pus prost votarea într-o sâmbătă, au limitat numărul orelor în care se votează. Mulţi cetăţeni din mediul rural au fost sunaţi de membri ai familiilor lor care muncesc în străinătate şi sfătuiţi să voteze pentru Băsescu deci vizita preşedintelui în străinătate a avut efect şi în ţară .Primarii, indiferent de opţiunea politică, au realizat în subconştient că demiterea preşedintelui duce la un precedent periculos pentru orice edil care ar putea fi demis şi el în baza unui referendum.

Un doctor liberal era să „deregleze” rezultatul din Olanu

Olanu

În comuna Olanu au fost organizate cinci secţii de votare, de la nr. 309 la nr. 313. Ca şi în restul judeţului timpul nefavorabil a împiedicat populaţia să se prezinte în număr mare la vot.  Dintr-un total de peste 2200  de cetăţeni înscrişi pe liste s-au prezentat la vot 1299 de persoane, incluzând şi pe cei care au fost trecuţi pe listele suplimentare. Au votat pentru suspendarea preşedintelui 35 % şi împotriva suspendării 65 %. În secţia numărul 309 din satul Drăgioiu, preşedinta de comisie Natalia Ciontu a trebuit să rezolve şi o contestaţie. La ora 13.00 primarul comunei , Dumitru Călugăraşu (PD) a depus o contestaţie reclamându-l pe doctorul Eduard Stanca, directorul Spitalului din Drăgoeşti. Acesta a fost acuzat că umblă din secţie în secţie încercând să influenţeze opţiunile alegătorilor şi că a votat la una din secţiile din comuna Olanu deşi are domiciliul în comuna vecină. Comisia a rezolvat contestaţia menţionând în procesul verbal că persoana în cauza nu a fost observată în perimetrul secţiei 309. La această secţie au votat 82 de persoane DA şi 156 NU dintr-un total de 544 de persoane înscrise pe liste. Şi-au exprimat votul şi 40 de persoane care aveau domiciliul în altă localitate. Nu au fost decât 3 buletine nule.

Frânceşti

A plouat toată ziua în această comună în care staful partidelor implicate în referendum nu a fost văzut toată ziua. Administraţia locală nu s-a implicat prea mult în aducerea cetăţenilor la vot. Cetăţeni din care face parte şi un important segment din etnia romilor. La secţia 326 în jurul orei 12.00 votaseră abia 3 la sută din cei înscrişi pe liste. Până la ora 188 în comună îşi exprimaseră votul doar 270 de persoane.

Păuşeşti Otăsău

O localitate cu mulţi intelectuali şi cu multe cenacluri, concursuri artistice, expoziţii, activităţi culturale. Prezenţa la vot a fost  mai mare ca în alte părţi deşi şi aici ploaia nu a contenit să cadă timp de cinci ore consecutiv.. În satul Şerbăneşti majoritatea din cele 650 de persoane înscrise pe listă s-au prezentat la vot. Şi aici preşedintele Băsescu a avut câştig de cauză.

Turiştii au fost mai harnici la vot

Olăneşti

În oraşul staţiune Băile Olăneşti au fost amenajate trei secţii de votare ( 110-113)dintre care una special pentru turiştii aflaţi la tratament. În staţiunea Băile Olăneşti s-a înregistrat de asemenea o situaţie deosebită. Fuseseră cerute de la început foarte multe buletine de vot 2000, pe baza faptului că estimările autorităţilor au arătat că în staţiune erau cazaţi nu mai puţin de … 2.500 de turişti. La Olăneşti a fost creată chiar … o secţie specială de votare pentru turişti. Interesant este că, la uşa acestei secţii se strânseseră deja … zeci de votanţi încă dinainte de deschiderea urmelor. „Erau la coadă dimineaţă, când am venit noi aici, înţeleseseră că se votează începând cu ora 6.00. Sunt mai multe grupuri de turişti, două grupuri de tineri care sunt aici la banchet şu care s-au înghesuit să voteze, am avut mare aglomeraţie la anumite ore” – spunea şefa secţiei de votare pentru turişti, Mihaela Cristiana Matei. La aceeaşi secţie au votat şi câteva măicuţe, venite de la schiturile din apropiere. Turiştii care au votat la Olăneşti provin din aproape toată ţara: din Argeş, Bucureşti, Arad, Constanţa, Dolj, Olt, Arad şi chiar Timişoara. Până la ora 17.00 erau nu mai puţin de 1200 de turişti care votaseră pe listele suplimentare. „Majoritatea au intrat aici la 8.02, când s-a deschis secţia. Este un grup de 100 de tineri de la Mizil, care fac banchetul aici şi un alt grup di Râmnicu Vâlcea.” – mai spunea preşedinta secţiei de votare. La secţia la care au votat localnicii am aflat că prezenţa slabă la vot se datorează faptului că unii localnici sunt plecaţi la muncă în alte localităţi, că lumea de la satele arondate staţiunii coboară în oraş duminica şi că în zonă sunt destui cetăţeni care nu sunt ortodocşi şi cărora religia le interzice să voteze sâmbăta. Agentul şef Emilian Prală, de la Poliţia oraşului Olăneşti ne-a declarat că nu au existat situaţii neprevăzute, procesul de votare s-a derulat normal deşi în zonă se află foarte mulţi cetăţeni cu domiciliul în alte localităţi.

Ploaia a ţinut oamenii departe de urne

Vlădeşti

Circumscripţia electorală nr. 40 secţia de votare nr. 419, preşedinte Maria Ramona Blejan, pe liste de alegători erau trecuţi 2060 de persoane, unele conţinând şi numele unor persoane decedate, până la ora 11.45 votaseră doar 229 alegători. Mulţi localnici erau plecaţi din comună, nici primarul Sorin Ghiţă nu se prezentase încă la vot iar ploaia anunţa o prezenţă redusă în cursul orelor următoare.

Băbeni

În Băbeni pe la ora 11 e agitaţie mare. Întâlnim mai multe „ echipaje” liberale unul având în componenţă şi pe Alina, fata cea mare a lui Constantin Monceanu, viceprimar al Râmnicului cu rude şi prieteni în Băbeni, oraş în care a copilărit. Peneliştii se bizuie mult şi pe organizaţia PSD pentru a obţine un rezultat favorabil demiterii lui Băsescu. Psedeul are oameni trimişi din Râmnic pentru a susţine efortul aducerii la secţii a votanţilor dar prezenţa este scăzută la urne. La secţia nr. 199 liberalii cer doamnei Mariana Mănoiu, preşedinta secţiei să îndepărteze din zonă o femeie şi un bărbat . „ Staţionează în faţa secţiei de aproape o oră şi vorbesc cu oamenii, sunt membrii ai PD” Este chemat un poliţist care îi convinge pe cei doi să plece. Aflăm că liberalii sunt nemulţumiţi pentru că preşedinta secţiei ( a fost iniţial desemnată ca rezervă pe acest post) este rudă apropiată cu un lider local democrat. Spre seară aflăm că Băbeniul a votat 60 la sută pentru menţinerea preşedintelui Băsescu iar prezenţa la urne a fost de sub 40 la sută.

Şirineasa

La Şirineasa comuna pare pustie. Primarul Dan Săraru (PNL) este alături de viceprimarul pedist la sediul primăriei. „ Oamenii sunt plecaţi la târg, timpul e urât, nu vor să meargă la vot. În zonă nu am primit sprijin de la centru şi liderii noştri nu au prea fost în campanie. Trebuia să avem un meci aici, urma să joace echipa din Popeşti cu dar oaspeţii nu s-au prezentat şi atunci nu au mai venit nici oamenii la stadion. La una dintre secţii au venit 30 de oameni din 120 înscrişi încă de dimineaţă dar a fost un foc de paie.”

Prefectul şi-a bătut joc de hrana celor din comisiile de vot

Popeşti

În Popeşti îl găsim pe primarul liberal Constantin Şerban la sediul primăriei. Aici oameni lucrează de zor. După ce a terminat mai multe proiecte edilitare primarul, aflat la al doilea mandat, a trecut la renovarea sediului primăriei. Se află la etaj alături de o tânără pereche pe care tocmai a căsătorită. Le facem o poză apoi îl însoţim pe edil într-un tur la secţiile de votare. Prezenţa de sub 10 la sută la urne nu-l îngrijorează. „ Oamenii o să vină mai pe seară. Păcat că nu au lăsat secţiile deschise până la 21.00 şi nu trebuia făcut votul sâmbătă. Oamenii sunt plecaţi la muncile câmpului şi se apropie şi ploaia. Dacă era pentru mine oamenii veneau la urne dar aşa nu-i prea interesează”. Pesedeul are o organizaţie bună în zonă dar conducerea judeţeană nu le-a mai dat bonuri de benzină pentru a duce oamenii la vot aşa cum proceda altădată iar alegătorii sunt greu de convins dacă nu candidează nimeni din zonă. Primarul Şerban este nemulţumit de pachetele de mâncare trimise de prefectură pentru membrii birourilor secţiilor de votare. Ne arată un astfel de pachet. Fotografiem unica chiflă de pâine aflată într-un pachet este plină de mucegai şi are termenul de valabilitate doar până a doua zi. În alte comune ni se arată şi portocale mucegăite. Toţi primarii s-au plâns că mâncarea a fost puţină şi proastă. Unii au suspicionat un aranjament al Prefecturii pentru a ajuta nişte firme să încaseze bani publici.

Fârtăţeşti

La Fârtăţeşti, comuna cu cel mai mare număr de sate, îl găsim pe primarul Nicolae Voicescu (PSD) ud fleaşcă. A dus de mâncare celor de la secţiile din Dozeşti şi l-a prins ploaia. „ Nu pot să-i conving pe oameni să vină la vot. Pentru mine ar face-o dar nu au motivaţie. Nu au încredere nici în Băsescu dar nici în cei care-l vor jos. Am vorbit cu mulţi. Şi nici nu s-a făcut campanie ca lumea. Nu a venit nimeni să vorbească cu oamenii de aici. Cei 322 de parlamentari trebuiau să bată satele nu să facă mitinguri."

Tetoiu

În comuna în care au fost alegeri parţiale anul acesta plouă torenţial când ajungem. E ora 15.00 şi la secţia Nenciuleşti nu au votat nici 25 la sută din alegători. La sediul primăriei actualul primar Gheorghe Popa ( PNL) şi fosta sa contracandidată Emilia Bureţea stau de vorbă şi se minunează de prezenţa scăzută la vot. Când au candidat ei populaţia a venit , în turul doi, aproape 80 la sută la urne. Probabil procentul era şi mai mare dacă nu ar fi fost atâţia tineri plecaţi în străinătate. Acum nu mai există miză iar stafurile judeţene ale PSD şi PNL nu au mai venit să ajute la transportarea oamenilor în secţiile de votare. Democraţii vor câştiga referendumul aici fără efort şi fără logistică.

O singură comună a votat DA

Din 90 de localităţi în Vâlcea populaţia uneia a votat pentru demitere. La Drăgoeşti puţin peste 51 la sută din votanţi au spus DA. Iar în Perişani, comuna natală a liderului liberal Cristi Buican, suţinătorii demiterii au strâns peste 49 la sută din voturi.

Nuntă de referendum

La Dăeşti, în zona unde locuiesc rudarii referendumul a fost motiv de mare veselie. În loc să meargă la vot, rudarii sărbătoreau o familie de nuntaşi, care se hotărâseră să facă cununia religioasă chiar în ziua referendumului. Localnicii spuneau că Aurel Rusu şi Delia Stoian se căsătoriseră religios abia în ziua referendumului, deşi făcuseră de mai multă vreme căsătoria civilă. „Au şi copii, au venit mai demult să-i cunun, au luat şi banii de la stat pentru asta, acum fac numai căsătoria religioasă” –spune primarul localităţii Dăeşti, Aurel Neamţu.

Anda Vlad / Octavian Avram / Dan Sîrbu / Ion Tălmaciu / Guminski Traian

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.