Întotdeauna, cred, o revenire, fie ea şi după o perioadă mai lungă de timp, ar trebui cel puţin să fie de bun augur. E şi cazul editorialelor pe care le reiau aici, convins fiind că vocea presei poate fi altfel percepută în special prin astfel de mijloace. Dacă ar fi trebuit să folosesc acum un şablon buinecunoscut, cum că m-am gândit mult la tema acestui editorial, cred că nu e cazul să ne furăm căciula, aşa că de data asta spun, firesc, faptul că nu se putea un altfel de punct de vedere decât cel referitor la handbal. În urmă cu un an de zile venea la Vâlcea, asta şi datorită, într-o oarecare măsură, şi presei locale, profesorul Gheorghe Tadici. Ani de zile acesta şi-a creat o aureolă de tip invincibil şi, sincer să fiu, nu credeam că va „descăleca” vreodată la Vâlcea, în calitate de antrenor la Oltchim, desigur, pentru că în cealaltă calitate, de adversar, a fost de multe ori. Sigur, uneori a câştigat, alteori a pierdut, până la urmă e vorba de o competiţie şi, nu-i aşa (?) nu totdeauna câştigi în astfel de situaţii.
Primul lucru care m-a surprins la Tadici, la scurt timp după ce a venit aici, a fost cel legat de omul Tadici. Fire vulcanică în teren, un tip ce nu acceptă să piardă nici măcar într-un meci amical, profesorul Tadici e altul în afara terenului. Din punctul ăsta de vedere pot să spun că sunt un privilegiat, pentru că am avut plăcerea şi onoarea să-l cunosc pe Tadici şi altfel decât pare. Iar cealaltă faţă a omului venit după 30 de ani de „domnie” la Zalău e una total diferită de cea care se vede la meciuri. Sigur, acolo, în teren are un scop, vrea victoria, trăieşte pentru asta fiecare clipă, dar nu vă imaginaţi ce fire jovială, tandră, adesea, şi cu mult bun simţ se ascunde în spatele antrenorului ardelean. A venit la Vâlcea şi a luat tot practic, a „ucis” cu sânge rece, campionatul ăsta, „măturând” pe jos cu fiecare adversar. Degeaba încearcă acum să mai găsească şi, hai să le spunem, incoveniente de tot felul, e clar pentru toată lumea, „galacticele” noastre au jucat cam singure. Din păcate, că sunt şi astfel de cârcotaşi, se încearcă minimalizarea aportului lui Tadici la acest marş triumfal al vâlcencelor prin ţară şi Europa, şi asta îi descalifică moral pe cei ce fac asta. De parcă, la Mondialul din SUA, Hagi şi compania au fost de capul lor şi au reuşit acea performanţă greu de egalat în viitorul apropiat.
Acum, se apropie dubla cu Suedia, şi aici vorbim de echipă naţională. Echipă care, le place sau nu unora (şi nu le prea convine, dar asta e!) e a doua în lume. Va fi greu, dar „galacticele” noaste îşi vor face datoria, cu siguranţă. Aşadar, să le ţinem pumnii fetelor în Suedia, şi să le fim aproape duminica viitoare, în Polivalentă. Vâlcea, prin publicul său minunat, a dat întotdeauna clasă, şi a rămas aproape de echipă în orice moment. Fără îndoială că aşa va fi şi acum. Doar suntem români, nu?!
Ionel GEREA
