Ovidiu Crăpătureanu, noul şef de la Registrul Auto Român

0
96

Ovidiu Crăpătureanu, noul şef de la Registrul Auto Român

 

Surse din interiorul Ministerului Transporturilor susţin că ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, ar intenţiona să-l numească în funcţia de şef la Registrul Auto Român (RAR) pe vâlceanul Ovidiu Crăpătureanu. Acesta este membru al PNL încă de la înfiinţarea partidului în 1990. Crăpătureanu este unul dintre milionarii în euro din Râmnicu Vâlcea. El are o serie de afaceri cu combustibili (firma PENDCO), spaţii comerciale, dar şi o brutărie. Ovidiu Crăpătureanu este căsătorit. Soţia sa este medic. În familie are şi afaceri de transporturi pe numele mamei şi al fratelui său. Posibilul şef RAR are şi bani investiţi în terenuri. După 1990, el a achiziţionat una dintre cele mai mari baze de transport din Râmnicu Vâlcea. Ovidiu Crăpătureanu îl va înlocui în funcţie pe Daniel Patentaşu, care a fost şef al RAR timp de aproape 9 luni. Crăpătureanu a fost preferat la conducerea RAR la competiţie cu Marius Tudor de la APIA şi a mai ocupat funcţia de şef al ARR Râmnicu Vâlcea, fiind schimbat pe vremea ministrului Radu Berceanu. Referitor la această numire, ministrul Ludovic Orban a declarat: „Nu am semnat încă ordinul de numire. Crăpătureanu este unul dintre candidaţii pentru această funcţie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.