Materialele de presă distribuite în campaniile electorale parţiale au fost legale

0
77

 Ministerul Internelor a pus punctul pe I

 

Materialele de presă distribuite în campaniile electorale parţiale au fost legale

 

Emilian Frâncu, deputat liberal şi liderul PNL Vâlcea a făcu mult tapaj asupra distribuirii în campaniile electorale parţiale din Vlădeşti( 2006)şi Tetoiu (2007) adresând ministerului Internelor şi o interpelare în care solicita o anchetă . A declarat pe posturile locale şi prin alte canale media că speră că autorii ziarelor „Viaţa Vlădeştiului” şi „ Azi în Tetoiu” să fie depistaţi şi sancţionaţi. Domnul deputat a primit răspunsul ministrului dar pe acesta nu l-a mai făcut public. Noi prezentăm doar concluziile importante din răspuns.

 

„Stimate domnule deputat,
În legătură cu întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.2752 A/2007, prin care solicitaţi să vi se comunice stadiul în care se află ancheta demarată în anul 2006 cu privire la distribuirea unor materiale informative în comuna Vlădeşti, judeţul Vâlcea, cu ocazia desfăşurării alegerilor locale parţiale pentru funcţia de primar, precum şi să fie dispusă efectuarea unei anchete „pentru depistarea şi trimiterea în judecată" a persoanelor ce au comis fapte similare celor din comuna Vlădeşti, cu prilejul recentelor alegeri locale parţiale desfăşurate în comuna Tetoiu, judeţul Vâlcea, vă comunicăm următoarele:…… În ambele situaţii (Vlădeşti – iulie 2006 şi Tetoiu – martie 2007), materialele au fost distribuite în perioada campaniilor electorale şi, conform Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare, acest aspect nu este sancţionabil.
Cu deosebită stimă,

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative

Cristian David

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.