Cred că în fiecare localitate există cel puţin un Gică Contra. Un personaj cu mintea ascuţită, însă, pusă în slujba unor ţeluri distructive. Acest Gică este şi mai nociv dacă îşi înfiinţează o asociaţie, căreia îi pune o titulatură pompoasă şi-apoi de dragul publicităţii gratuite se apucă şi înjură primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, prefectul, aleşii locali, afaceriştii importanţi ai localităţii. Gică e smecher, el ştie că numai aşa poate să fie mediatizat şi să îşi facă publicitate gratuită. Îl înjură repetat spre exemplu pe primar, iar dacă edilul acţionează implusiv-orgolios şi cade în capcană, începe spectacolul de joasă factură. Circul nu poate să-l avantajeze decât pe Nea Contra, care, pe cârca alesului furios, apare în ziare, la televiziuni şi numele lui este pe buzele politicienilor şi ziariştilor din micuţul târg de munte. Când Gicuţă este şcolit în Occident şi are mai multe ţidule atârnate în cuiul de acasă, atunci persoana publică poate intra într-un joc şi mai periculos, dacă nu are consilieri lucizi, care să analizeze cu discernământ situaţia creată şi să minimalizeze la maximum „valurile“ create de Contra. Într-o astfel de ipostază, ieşirile temperamentale, nervoase, îi ridică mingea la fileu lui Gigi şi a lui Asociaţie Individuală, care punctează cu abilitate, prin texte ingenios concepute şi aruncate cu precizie spre media şi politicienii locali, adversari ai primarului. Prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean, aleşii locali, afaceriştii importanţi ai localităţii vor fi cu toţii, mai devreme sau mai târziu, luaţi la refec de personajul viclean, care doreşte cu orice preţ să iasă din anonimat. Dacă Gică este şi la o vârstă dificilă, adică se apropie de 50 de ani, un prag critic pentru majoritatea bărbaţilor, atunci dorinţa lui de a ieşi în faţă cu orice preţ este şi mai accentuată. Acesta îşi va umfla toţi neuronii pentru a găsi paiele din ochii personajelor importante de pe scena politică şi economică a judeţului şi se va pune pe conceput adrese peste adrese, pe care le va trimite în toate direcţiile, în căutarea notorietăţii, a certitudinii existenţiale şi a sentimentului că este o persoană importantă în comunitatea unde trăieşte. Soluţia cu Gicuţă este să nu fie băgat în seamă de niciunul dintre destinatarii scrisorilor şi comunicatelor sale. Să fie tratat cu indiferenţă. Sau o soluţie mai practică: să i se dea niscaiva noi „oase de ros“, pe care, de altfel, le aşteaptă cu atâta ardoare. Dacă „oasele“ reprezintă bani publici este cu-atât mai bine. Lăsând deoparte dorinţa de publicitate cu orice preţ a haiosului personaj de pamflet Gică, nu pot fi de acord nici cu epitetele nervoase, băşcăliile răsuflate, ironiile referitoare la aspectul fizic, pe care unii politicieni le aruncă spre cei care-i critică. Asemenea exteriorizări publice sunt penibile şi nu fac decât să aducă o scădere de popularitate în ochii cetăţenilor.
Tiberiu Pîrnău
