Concurs naţional de… bătut toaca

0
66

 Concurs naţional de… bătut toaca

 

• 52 de vâlceni se antrenează la Măldăreşti

 

În comuna Măldăreşti zeci de elevi au prins gustul unei competiţii mai puţin obişnuite: concursul de bătut toaca. Ceea ce a părut la început doar o simplă distracţie s-a transformat acum într-un lucru serios, iar de la patru concurenţi, cât a avut comuna Măldăreşti la prima ediţie a concursului, acum nu mai puţin de 52 de copii din localitate se înghesuie să participe.

Antrenament pe ulucile gardurilor

Concursul a căpătat deja tradiţie la Măldăreşti. „Prima oară când au participat copiii de aici la un astfel de concurs era în anul 2000, când am fost invitat de preotul Octavian Smădu, de la Braşov să particip cu câţiva copii la faţa naţională. Atunci am fost cu patru copii, după care, în 2001, m-am trezit cu 52 de elevi la pregătire. Am făcut cu ei pregătire timp de trei săptămâni, îi speriaseră pe părinţi bătând toaca în ulucile gardurilor, dar a ieşit foarte bine.” – spune preotul Ion Popescu, de la biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului din Măldăreşti. Mania bătutului în toacă pare să se extindă şi în alte parohii după ce, în Măldăreşti, preotul paroh a lansat un concurs zonal cu premii.

 

Biserică ridicată în timp record

 

Preotul Ion Popescu a ajuns în comună în 1992, după ce într-un an se perindaseră prin parohie vreo alţi cinci preoţi care nu au făcut faţă pretenţiilor sătenilor. „Când am ajuns eu în Măldăreşti, oamenii vroiau o biserică nouă. Nu era decât vechea biserică, monument istoric, aflată din păcate într-o stare de degradare şi temelia celei noi. M-am pus pe treabă şi m-am ţinut de capul lor vreo patru ani până când am ridicat lăcaşul acesta de rugăciune. Oamenii ştiau ce vor, dar nu erau foarte uniţi. Noroc că am reuşit să îi atrag. Eu sunt profesor de religie, şi m-am gândit să atrag într-un fel copiii spre biserică. Am făcut în 1998 un concurs de poezie aici, acum concursul de bătut toaca a devenit deja o tradiţie, anul acesta fiind a şaptea ediţie, dar avem şi un curs de catehism cu copiii. Am ajuns să fac şi scenete de teatru cu copiii şi apoi să-i înscriu în concursul de bătut toaca.” – povesteşte părintele Popescu.

Anda VLAD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.