1. Marionetele lui SOV
Am asistat în seara zilei de marţi, 15 mai, la cel mai penibil talk-show organizat de o televiziune în ultimii ani. Trei aşa-zişi grei ai mass media, de la realitatea TV, aflaţi în solda mogulului media Sorin Ovidiu Vântu au sărit lamentabil la gâtul lui Ion Iliescu. Nu au contat răspunsurile pertinente şi la obiect ale experimentatului lider politic, că „slujitorii vorbelor“ au făcut o demonstraţie jenantă a modului neprofesionist şi nedeontologic de a modera o emisiune, cu subiect politic. Orice telespectator de bună cuviinţă a realizat că Robert Turcescu, Andrei Gheorghe (nu am înţeles care a fost rolul acestui personaj aerian, cu alură de „drogat“ în cadrul dezbaterii televizate) şi jurnalista Corina Dragotescu au fost părtinitori, iar toate întrebările lor păreau lucrate într-un laborator al preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Cei trei moderatori au venit la emisiune cu lecţiile nefăcute, de parcă li s-ar fi spus cu doar cinci minute înainte de începerea emisiunii pe cine au invitat. Ion Iliescu s-a comportat ca un adevărat lider politic, punctând cu eleganţă şi fermitate la fiecare răspuns. Andrei Gheorghe a fost realmente penibil şi a dat dovadă de diletantism politic. Cele trei marionete ale „oligarhului financiar“ Sorin Ovidiu Vântu au executat execrabil comanda de „mitraliere“ a fostului preşedinte al României. Gheorghe, Turcescu şi Dragotescu nu au încercat nici măcar să mimeze echidistanţa jurnalistică.
2. Pădurarul, gunoaiele şi moralitatea
Pădurarul şi-a pus pălăria verde-n cui, s-a dezbrăcat de costum şi caracter şi s-a transformat în câine de pază al democraţiei. Am scris câine? Am greşit, pădurarul a devenit javră de pază a intereselor unui bos local al gunoaielor. Omul a luat-o razna de tot, jigneşte, calomniază, insultă şi-i înjură, ca la uşa cortului, pe toţi cei care sunt împotriva patronului, „operator ecologist“. Calomniile, insultele şi înjurăturile sunt aceleaşi, jenantul ipochimen le repetă la fiecare două, trei zile. Normal, pădurarul (am un respect deosebit faţă de pădurarii adevăraţi) are un vocabular limitat, iar orice sforţare intelectuală i-ar scurtcircuita cei doi neuroni înghesuiţi. Deh, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Îi înţelegem disperarea pădurarului, ajuns mare patron de presă. Şi-l compătimim. Când 70 la sută din finanţarea unui ziar îţi este asigurată de o singură firmă, fie ea şi SA, îţi este foarte greu să mişti în front. Îţi dispare personalitatea, bunul simţ şi moralitatea. Stai în banca ta şi execuţi orbeşte ordinele, indiferent de câtă mizerie laşi în urma ta.
de Tiberiu Pîrnău