Casa actriţei Daniela Brădeanu, călcată de gruparea fraţilor Jderi
Comuna Costeşti a devenit de câţiva ani încoace ţinta unor hoţi, cum rar s-a mai întâmplat vreodată. Localnicii pot respira uşuraţi, fraţii Huruială, cei doi infractori sadea, au fost ascunşi după gratii. Făcând parte din gruparea intitulată “Jderi”, cei doi tineri „subtilizau” bunuri de tot felul, furând din magazine sau din casele oamenilor, ba chiar din propria locuinţă. Printre cei care au picat în plasa hoţilor se află şi actriţa Daniela Maria Brădeanu ( actriţa…. Hapciu), de la care fraţii “Jderi” au furat miere, o maşină de scris, un televizor şi niscaiva haine.
Fraţii Daniel Vasile (22 ani) şi Nicu Constantin Huruială (23 ani) au intrat de câţiva ani buni în atenţia poliţiei. Abia au împlinit 18 ani şi cei doi au ajuns după gratii, pentru mai multe furturi comise atât în comună dar şi în satele învecinate. Mezinul a fost arestat în 2004 şi după un an de zile a fost pus în libertate, având însă o “coadă” de câteva sute de zile. Fratele lui, Nicu Constantin, căruia sătenii îi spun “Betty cea urâtă”, a fost arestat în 1999 şi eliberat în 2001, iar în 2003 a ajuns iarăşi după gratii, unde a stat până în anul 2005. De ziua numelui, Sf. Constantin şi Elena, “Betty” a fost săltat de poliţiştii, împreună cu fratele lui Daniel, pentru că au furat trei maşini pe care apoi le-au abandonat. Cu această ocazie, celor doi fraţii, care se autointitulau că făceau parte din gruparea “Jderi” li s-a făcut cadou un mandat de arestare pentru 29 de zile. “Păi îşi spun Jderi pentru că ăştia stau mai mult plecaţi de acasă, locuiesc prin păduri sau case nelocuite şi sunt ca nişte haiduci ce nu iartă nimic din ceea ce prind”, spune Nicolae Jidoveanu, căruia cei doi i-au furat motorul de la betonieră.
Lui „Betty cea urâtă” tatăl i-a rupt mâinile să se lase de furat
Creierul furturilor este mezinul Daniel Vasile. Cel mare nici măcar nu ştie să scrie, dar îl susţine frecvent pe fratele lui. Deşi am bătut în poarta părinţilor celor doi fraţi, oamenii erau plecaţi la munca ogoarelor. “Sunt oameni ca toţi ceilalţi, muncitori, dar ăştia le-au scos peri albi. Unuia dintre ei, lui Nicu, taică-său i-a rupt mâinile amândouă să nu mai fure, dar fără nici un rezultat. Familia Huruială mai are două fete, dar fiecare este la casa ei, au familii în rândul lumii, dar ăştia ne-au speriat pe toţi”, spune un vecin care ne-a rugat să nu-i dăm numele. Dacia Mariei Poiniţeanu au furat-o din faţa casei, dar pentru că autoturismul era unul mai hârbuit, n-au ştiut să o conducă, aşa că au abandonat-o la vreo doi kilometri, tot în comuna Costeşti. În aceeaşi noapte, de 18/19 mai, cei doi fraţi au furat o altă maşină, tot o Dacie, aparţinând lui Constantin Grămadă. Proprietarul este un om tare şugubăţ şi în prima fază a crezut că cineva i-a făcut o glumă proastă, aşa că n-a anunţat Poliţia din comună. Când a văzut că gluma se îngroaşă, a dat sfoară că nu mai are maşina, autoturismul fiind găsit abandonat în comuna Păuşeşti Otăsău, în apropierea unei balastiere. Fraţii Huruială au furat şi un Renault din Frânceşti, iar autoturismul a fost găsit la Găieşti.
Au furat până şi drujba părinţilor, ascunsă prin vecini
„Jderii” din Costeşti au intrat în casele de vacanţe ale diverselor persoane, ba chiar au petrecut, se uitau la televizoare şi chefuiau, nu o singură dată întâmplându-se să fie descoperiţi de proprietari. Din casa de vacanţă a Danielei Maria Brădeanu, cunoscuta actriţă din emisiunile pentru copii (Hapciu) de pe televiziunea naţională, i-au furat o maşină de scris, două borcane cu miere, un televizor “Sport” şi haine. “Femeia, fosta soţie a marelui şi regretatului regizor Andrei Brădeanu, este plecată la fiicele ei în Franţa, când cei doi au dat atacul”, ne spune Felicia Voineag. Jderi, care s-ar părea că mai au şi nişte complici, au furat 530 lei şi mâncare de la Lăcraru Ion. Bărbatului i-a fost spartă casa de trei ori de aceiaşi indivizi. În casa lui Ion Munteanu, un om de afaceri din Piteşti, i-au intrat în casă prin acoperiş şi i-au furat televizorul color şi o pereche de adidaşi. La Ştefania Popa, în casa acesteia au dat un chef de pomină, femeia locuind într-un alt sat. Când ginerele femeii a trecut prin faţa casei, a crezut că mama soacră a uitat radioul deschis şi de aceea se auzea chef şi muzică. Culmea hoţiei este că cei doi “Jderi” au furat, de două ori, chiar drujba părinţilor. Tatăl a putut să o recupereze prima oară, dar a doua oară omul a ascuns-o la un vecin, iar când “Jderii” au dat atacul, au furat inclusiv bunul părinţilor. Adj. şefului IPJ Vâlcea, cms. şef Nicolae Sărdărescu ne-a spus că activitatea infracţională a celor doi este mult mai amplă şi ea este în atenţia poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale.
Dorel ├×ÎRCOMNICU