Rudarii din Racoviţa au refuzat vaccinarea copiilor
Cadrele medicale de la Autoritatea de Sănătate Publică Vâlcea au întâmpinat mari greutăţi în această perioadă în campania de vaccinare a copiilor rudarilor din comuna Racoviţa, la sfârşitul săptămânii trecute. Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică Vălcea s-a deplasat în zonă împreună cu câteva cadre medicale şi medici ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru a-i vaccina pe toţi copiii de rromi din satele Bolovanu şi Râul Baiaşului. Campania de vaccinare a început la 16 aprilie şi vizează în special comunităţile de rromi şi rudari. Cadrele medicale au înregistraţi spre a fi vaccinaţi 16 copii până la 5 ani din satul Bolovanu şi şapte copii din satul Râul Băiaşului. Ajunşi în satul Bolovanu, medicii s-au confruntat atât cu refuzul unor rudari de a-şi vaccina copiii, cât şi cu vechile mituri care circulă şi prin zonă, referitoare la faptul că vaccinarea poate duce la decesul copilului sau îmbolnăvirea acestuia. Bunica unui copil din localitate a refuzat să le permită medicilor să-l vaccineze, pe motiv că acesta ar fi bolnav. După ce l-au consultat, cadrele medicale au constatat însă că micuţul, în vârstă de doi ani şi jumătate era sănătos tun. Femeia şi-a luat nepotul, hotărâtă să plece, ba chiar a pretins de la medici medicamente antitermice, o şapcă şi un tricou în schimbul permisiunii de vaccinarea copilului. Doar după ce i-au satisfăcut dorinţa medicii au avut „permisiunea” de a vaccina micuţul. „De asemenea, erau femei care încercau să-şi ascundă copiii, în timp ce altele refuzau pur şi simplu vaccinarea, în ciuda indicaţiilor medicilor.” – spune medicul Ioan Mihail, de la Autoritatea de Sănătate Publică. În foarte puţine cazuri rromii au fost de acord cu vaccinarea copiilor. Copiilor li s-a administrat vaccinul DTP, vaccin antidifterie, tetanos şi pertusos, 68 de micuţi din satul Bolovani şi 40 din satul Râul Băiaşului fiind în cele din urmă vaccinaţi. Un alt motiv pentru care o parte din femei au refuzat vaccinarea copiilor a fost acela că părinţii micuţilor erau plecaţi, cei care aveau grijă în prezent de ei temându-se de reacţia tutorilor la întoarcere. Lucrul acesta a fost semnalat şi de cadrele medicale care răspund de populaţia comunei. În tot acest timp, în Râmnic au fost vaccinaţi copiii aduşi de părinţi, la punctul de vaccinare improvizat la sediul Sanepidului. (A.V.)