Destul de modest
„Vinovaţi pentru criza guvernamentală şi instituţională sunt preşedintele Traian Băsescu şi Alianţa DA, care au ajuns la guvernare prin minciună şi fraudă. Administraţia ţării a fost pur şi simplu abandonată. În aceste condiţii, PSD a fost nevoit sa găsească soluţiile de rezolvare a crizei în altă parte decât în cadrul dialogului politic şi a iniţiat procedura de suspendare a lui Traian Băsescu, forţând scoaterea de la guvernare a tandemului PNL-PD. PSD constată astăzi că ambele demersuri au fost corecte şi că aceasta reprezintă singura cale de ieşire din criza în care incompetenţă şi iresponsabilitatea regimului Băsescu-Tăriceanu au împins România într-un adevărat haos. Din punct de vedere al PSD, soluţia rezolvării crizei politice în care se află România este demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte şi eliminarea de la guvernare a Alianţei DA. Prioritatea numărul unu pentru PSD este demiterea lui Băsescu, principalul vinovat pentru această situaţie. PSD va duce până la capăt această acţiune, implicându-se în a convinge cetăţenii României, că nu poate fi vorba de normalitate, bunăstare, dreptate atâta vreme cât Băsescu este preşedinte. În aceste condiţii, PSD consideră necesară deblocarea actului de guvernare în condiţiile prevăzute de Constituţie, soluţia revenind în responsabilitatea celor care şi-o asuma. PSD nu se asociază cu nici o formulă de guvernare şi va continua demersurile pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi eliminarea de la conducerea ţării a puterii de dreapta. PSD considera ca guvernul restructurat propus de premier este unul provizoriu. Cerem premierului Tăriceanu să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru modul in care toţi miniştrii din Guvernul sau şi în primul rând reprezentanţii UDMR vor înţelege să respecte prevederile Constituţiei, referitoare la exercitarea suveranităţii naţionale şi vor înţelege să promoveze interesele naţionale ale României. În cazul în care se va constata cea mai mica încălcare a acestor principii din partea oricărui ministru, se va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului”, a declarat liderul social-democraţilor vâlceni, Ion Câlea.