Un fost puşcăriaş – „îngrijit” de prefect

0
77

„Abonat” la Prefectură:

Un fost puşcăriaş – „îngrijit” de prefect

Un bărbat din Drăgăşani vrea casă de la autorităţile vâlcene. Acesta s-a învăţat să protesteze din diferite motive pe culoarele Prefecturi sau Consiliului Judeţean Vâlcea, cerând să i se rezolve problemele cu autorităţile locale. Ultima dată a cerut o casă, iar asta a reuşit să o exaspereze pe Anuţa Handolescu, prefectul de Vâlcea. „Nu pot să-l iau acasă” – spune aceasta.

Ameninţă că îşi dă foc

Ştefan Panciu este cunoscut de aproximativ doi ani de conducerea Prefecturii şi Consiliului Judeţean. El a ameninţat de mai multe ori că îşi dă foc pe culoarele Prefecturii, deoarece a ieşit din puşcărie, unde a executat o pedeapsă pentru furt ş nu are casă.

„O să vrea să-i găsesc şi nevastă”

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Carmen Constantinescu spune că în ultimii ani, fostul puşcăriaş a tot fost ajutat, cam cu tot ce a solicitat – haine, încălţăminte, mâncare, detergenţi chiar. „N-a trecut Crăciun fără să primească un ajutor umanitar. Acum omul vrea un act de identitate, fiindcă buletinul i-a expirat şi o casă. Dintr-un motiv sau altul nu vrea să se întoarcă la familie. L-a băgat în seamă şi Liga Femeilor Ortodoxe de pe lângă Episcopia Râmnicului. S-a obişnuit să tot bată pe la uşile instituţiilor pentru a primi orice fel de ajutor. De această dată, din câte am înţeles, una din probleme i-a fost rezolvată de cei de la Evidenţa Informatizată a Persoanei.” – a spus aceasta. Prefectul a solicitat autorităţilor din Drăgăşani să găsească o rezolvare în cazul lui Panciu. „L-am înfiat acum doi ani… Este un om care a fost în Puşcărie la Colibaşi… I-am tot trimis bani, mâncare, haine… Acum vrea să-i dau o casă… Cred că o să vrea să-i găsesc şi o nevastă… Nu pot să-l iau acasă…” – spune prefectul Anuţa Handolescu.

Crescut la casa de copii

Panciu  a crescut mulţi ani la Casa de Copii, deoarece părinţii săi nu erau căsătoriţi, iar între timp mama a murit. După comiterea mai multor furturi, Ştefan Panciu a ieşit condiţionat din Penitenciarul Craiova, la sfârşitul lunii aprilie 2003. Acum are 42 de ani şi se luptă cu disperare să-şi lase trecutul în urmă, după ce şi-a petrecut mai bine de 15 ani din viaţă în spatele gratiilor. „Nu am o locuinţă, un adăpost, nu beneficiez de ajutor social, nu am ce mânca, n-am nici un venit. Locuiesc pe stradă, în gară, în trenuri, oriunde apuc. Nu am pe nimeni, am crescut la orfelinat. Am fost în audienţă, personal, la toate instituţiile statului român: Preşedinţia României, Guvernul României, Parlament, la ministere şi la organizaţiile care se ocupă cu drepturile omului, la televiziuni şi ziare din Capitală şi din judeţ, am adresat scrisori către Consiliul European de la Strasbourg – Franţa, Ambasada SUA, Ambasada Franţei etc. Autorităţile nu au făcut nimic pentru mine. Eu nu am fost integrat în societate, nu am primit nici un fel de sprijin. Singurul lucru pe care-l doresc este să fiu integrat în societate. Am furat ca să trăiesc, nu ca să mă îmbogăţesc” –  spunea Panciu.

Anda VLAD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.