River Plaza mall a dăruit un autoturism unei studente
Modernul şi elegantul centru comercial River Plaza Mall găzduieşte constant evenimente muzicale şi artistice. Cu ocazia sezonului de reduceri de preţuri proprietarii mallului au organizat un atractiv concurs în care fiecare client care achiziţiona produse de minim 50 lei de la unul din magazinele găzduite ce complexul comercial aveau şansa de a câştiga un premiu. S-au strâns sute de taloane pentru tombolă majoritatea din cei care au participat dorind să intre în posesia unui autoturism nou. Pe 8 martie, în cadrul unui spectacol muzical umoristic gustat de miile de clienţi din mall a fost efectuată extragerea câştigătorilor. O tânără studentă din Horezu a primit un foarte frumos cadou din partea River Plaza Mall. Astfel, în urma tragerii la sorţi a concursului „Descoperă River Plaza Mall pas cu pas”, Roxana Maria Edu s-a ales cu un Volkswagen Polo în valoare de 12.000 Euro. „Am depus 7 – 8 taloane la concursul organizat, dar nu mă aşteptam să câştig marele premiu. De aceea, când am fost sunată de Romică ├×ociu, am crezut că este o glumă… Eram prin oraş cu prietenele mele”, ne-a declarat ieri câştigătoarea, care va încerca, în acest an, să ia permisul de conducere, deoarece va păstra automobilul.
Celelalte premii adjudecate la tragerea la sorţi din data de 8 martie au fost: o maşină de spălat, un robot de bucătărie şi cinci menţiuni în valoare de 100 lei fiecare. „Mă bucur că am câştigat marele premiu al acestui concurs şi îi sfătuiesc şi pe alţii să participe, pentru că norocul apare când nu te aştepţi”, ne-a mai spus Roxana Edu.