CSM, încotro: Drăgăşani sau Horezu?
• şi oraşul Brezoi era o variantă bună!
Începerea lucrărilor de refacere a suprafeţei de joc a stadionului Municipal vor determina mutarea echipei CSM Rm. Vâlcea într-o altă locaţie. Încă de anul trecut s-a vorbit despre posibila mutare la Drăgăşani. Pe stadionul „Petrolul” din celălalt municipiu al judeţului, din păcate, starea gazonului e la fel de precară ca în Zăvoi, chiar dacă din punct de vedere al vestiarelor, al accesului la teren şi al tribunelor totul părea a fi OK.
S-a îndreptat apoi atenţia spre Horezu. În oraşul ceramicii starea suprafeţei de joc este excelentă graţie eforturilor admirabile susţinute de către Mihai Spiridon, un localnic ce a pus pasiunea pentru fotbal mai presus de orice. Din păcate, însă, la Horezu nu există decât o tribună mică, drumul de acces nu face cinste judeţului şi ar fi greu de admis ca Federaţia să accepte să trimită echipele oaspete prin gropile din Treapt, iar vestiarele sunt nemodernizate.
Surprinde faptul că dintre toate variantele posibile, în media vâlceană şi la CSM nu se discută decât de cele două variante: Drăgăşani sau Horezu. Cu vreo intenţie sau din ignoranţă, localitatea Brezoi n-a fost luată în seamă deşi aici condiţiile sunt excelente. Suprafaţa de joc e aproape la fel de bună ca cea din Horezu, o tribună există, la mijlocul ei există schelete metalice pe care s-ar putea amenaja provizoriu şi eficient – în scurt timp – chiar şi o cabină de transmisie radio-tv, clădirea vestiarelor şi toate celelalte anexe sunt mai bune ca oriunde, iar în spatele porţii dinspre muntele ├×urţudanului s-ar putea face în scurt timp şi o mini-tribună pentru oaspeţi (dacă e cazul!) – variantă excelentă având în vedere că există posibilitatea a trei căi de acces diferite pentru oficiali, suporterii gazdă şi suporterii oaspeţi.