Ana Maria Pătru, primul Secretar de Stat al PD Vâlcea

0
69

Senatorul Dorel Jurcan este fericit!

Ana Maria Pătru, primul Secretar de Stat al PD Vâlcea

• tânăra de 30 de ani a fost numită vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

Pe data de 1 Martie, preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat decretul de revocare din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a lui Alexandru Radu. Totodată, preşedintele a semnat decretul privind numirea democratei Ana Maria Pătru în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Ana Maria Pătru a ocupat funcţia de director coordonator al Autorităţii Electorale Permanente – Filiala Regională Sud, având sub directă coordonare 10 judeţe. Pe plan politic, Ana Maria Pătru a devenit membră PD în anul 2002, ocupând funcţiile de vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean şi preşedinte executiv la Organizaţia Judeţeană de Femei. Fosta membră PD a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea Româno – Americană, momentan fiind doctorand la Facultatea de Sociologie în cadrul Universităţii Bucureşti. „Cred şi sper că această  numire a mea în funcţia de ministru secretar de stat să fie un îndemn pentru tineri de a intra în viaţa politică pentru că numai prin noi şi cu noi se pot schimba multe în România. Pentru cei care vor cu adevărat acest lucru, se poate. Sunt mândră că provin din rândurile Partidului Democrat dar şi mai mândră sunt de faptul că judeţul Vâlcea mai are un reprezentant în structurile ministeriale”, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru.   O.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.