Accident biologic – simulat de pompieri

0
77

Accident biologic – simulat de pompieri

 

Cu ocazia Zilei Protecţiei Civile, pompierii vâlceni au organizat două exerciţii de simulare a unei cercetări nucleare, bacteriologice şi chimice în cazul prăbuşirii unei instalaţii tehnologice, şi de cercetare a terenului pentru găsirea muniţiei neexplodate. În cadrul acestor exerciţii a fost simulată salvarea victimelor de sub dărâmături, cu folosirea autospecialei de descarcerare. Au fost premiaţi de asemenea, în cadrul ceremoniei de pe 28 februarie şi reprezentanţii echipelor de minifotbal (locul I ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea, loc II IPJ Vâlcea, loc III Centru de Pregătire pentru Geniu Panait Donici) care au ocupat primele locuri precum şi pe cei care au dat dovadă de faire – play (Prefectura judeţului Vâlcea) în timpul desfăşurării competiţiei susţinute în cinstea acestei zile. În judeţul Vâlcea a funcţionat din 1984 primul Centru Judeţean de Pregătire pe linie de protecţie civilă din ţară, iar în 1996 a avut loc la Călimăneşti şi la Oltchim S.A. primul mare simpozion-aplicaţie cu participare internaţională (16 state). În prezent, conform legislaţiei adoptate în anul 2004 protecţia civilă împreună cu pompierii militari formează Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.