Primarul prezintă realizările din cartierul Nord

0
76

Întâlnire cu cetăţenii,

Primarul prezintă realizările din cartierul Nord

La întâlnirea de joi, 22 februarie, de la ora 18.00, de la Liceul Matei Basarab (fostul Liceu Pedagogic), primarul Mircia Gutău nu vine cu mâna goală în faţa locuitorilor din cartierul Nord. Edilul-şef le va expune celor prezenţi realizările Primăriei din anul trecut din acest important cartier al Râmnicului. S-au făcut asfaltări pe o suprafaţă de peste 12.300 mp, incluzând aici străzi, alei, trotuare, dar şi spaţii din administrarea unor instituţii de învăţământ (Grădiniţa Nord 2, Liceul Matei Basarab, Colegiul Naţional Forestier sau Liceul Sanitar). S-au realizat noi parcări în suprafaţă de 9.700 mp. A fost extins iluminatul public la blocuri de pe străzile Matei Basarab, Henri Coandă, Rapsodiei, Decebal şi Republicii. Nu în ultimul rând, spaţiile verzi ale cartierului au beneficiat de atenţia municipalităţii, prin întreţinerea şi completarea, unde a fost necesar, a gardului viu, prin plantarea de arbori pe aproape toate străzile din zonă, ca şi prin tăierea arborilor care prezentau pericol de prăbuşire în cazul unor furtuni puternice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.