Vin vremuri grele pentru trimişi lui Dumnezeu!
La Băbuieşti, doar un botez şi o nuntă în trei ani
Uitat de lume, fără drumuri de acces, fără magazine sau şcoli, satul Băbuieşti, din comuna Dăeşti-Vâlcea, nu a fost uitat de Dumnezeu. Dacă primarul sau medicul nu ajung cu anii pe coclaurile desfundate aflate la doar 15 km. de Râmnicu Vâlcea, preotul Daniel Corbeanu face un adevărat apostolat, urcând ori de câte ori e nevoie. Fie că este vreo sărbătoare, fie că vreunul dintre bătrânii satului este pe punctul să încheie conturile cu viaţa, tânărul părinte, împreună cu mama, care este cântăreţ la biserică, bat şapte kilometri prin noroaie.
Pentru cele 50 de famili care locuiesc în satul Băbuieşti, comuna Dăeşti-Vâlcea, viaţa este un adevărat calvar. Dacă în urmă cu câţiva ani, în anul 2001 au văzut pentru prima oară curentul electric, civilizaţia cătunului a rămas la nivelul genunchiului broaştei. Şi asta din cauză că drumul de acces este unul impracticabil, iar singurele mijloace de transport care străbat sunt două căruţe cu boi şi una trasă de doi cai, ale puţinilor “supravieţuitori”. Calvarul este nu numai pentru cele apropximativ 100 de persoane, dintre care doar 10 bărbaţi şi restul femei, dar şi pentru cei cinci copiii care merg la şcoală înotând prin noroaie sau zăpadă. Un lucru le-a rămas neântinat băbuieştenilor: credinţa în Dumnezeu. Au avut noroc de preoţi care au ştiut să-şi atragă “turma” în jurul lor, ba chiar de-a lungul anilor, pe aceste coclauri, au înălţat o bisericuţă foarte frumoasă.
Blestemul călugărului Pistruială a trăznit biserica
Unul dintre fii satului, Alexandru Păcăleanu, la cei 85 de ani, ne povesteşte: “Numele comunei Dăeşti vine de la un boier, Diaconescu, de fel de prin părţile locului. Părinţii mei povesteau că pentru construirea actualei biserici erau obligaţi să se ducă la muncă. Pentru că erau oameni cu credinţă, cărau materiale de construcţii cu căruţa şi munceau de dimineaţa până seara. Lucrăile au început pe la 1884 şi s-au terminat în 1890. Legenda spune că era o zâzanie între călugărul Pistruială, cel care slujea acolo şi boierul Dodin. Cei doi s-au luat la harţă pe pământurile bisericeşti, iar călugărul Pistruială, cel care a pierdut proprietăţi întinse din domeniul lăcaşului de cult în favoarea moşierului, a blestemat să fie trăznită biserica. În anul 1938 bisercia a fost trăznită şi sătenii au trebuit să înceapă din nou o muncă îndârjită pentru a o reconstruit”.
Băbuieştenii, oameni cu suflet mare
Daniel Corbeanu, din Râmnicu Vâlcea, este un preot tânăr, care la cei 30 de ani, spune că este mândru că băbuieştenii ţin la el, aşa că n-ar vrea cu nici un chip să-şi găsească o parohie mai aproape de oraş. “Am venit la Băbuieşti doar de trei ani, dar am rămas profund marcat de credinţa şi dărnicia acelor oameni care mă primesc cu braţele deschise. Ceea ce fac eu aici este apostolat, dar nu-mi pare rău. Sunt însă oameni puţini, doar vreo 50 de familii. La slujbele vin, de obicei, de la cinci până la 50 de oameni. Când sunt noroaie, nu vin decât câteva credincioase care sunt mai aproape de biserică. Contribuţia pentru biserică, de familie, este de 20 de lei, dar dacă nu au de unde da, nu mă supăr. Media de vârstă a oamenilor este trecută de 60 de ani. Sunt cu toţii bătrâni şi aşa se explică de ce în ultimii trei ani de zile n-am avut la Băbuieşti decât o nuntă şi un botez. Iar cei care s-au căsătorit aici nici nu erau de prin părţile locului!”, spune părintele Daniel.
Mama preotului Daniel, câtăreţul bisericii
Lipsa banilor a făcut ca oamenii din Băbuieşti să ajungă la o formă de subzistenţă extrem de veche: trocul. Se ajută între ei la diverse munci, şi drept recompensă unii dau celorlalţi mâncare şi băutură. “Biserica din Băbuieşti are în proprietate 13 ha. cu pomi fructiferi, suprafaţă pe care o închiriem enoriaşilor. Din păcate, de doi ani merii n-au dat rod şi sperăm ca măcar anul ăsta să aibă ceva mere. M-aţi întrebat dacă am cântăreţ la biserică! Am pe mama mea, Magdalena, care are 57 de ani şi urcă cu mine ori de câte ori merg şi fac slujbă. Am încercat să iau pe altcineva, dar după ce a urcat de câteva ori, a renunţat. Ultima oară când am putut urca cu maşina a fost în vara lui 2006. Acum, aici ne paşte un alt pericol! Din cauza alunecărilor de teren, doi stâlpi de curent au luat-o la vale şi cât de curând vom rămâne în întuneric. Cu siguranţă Renel-ul nu va mai reparaţii. Noi de câteva luni am anunţat societetea Electrica de faptul că ni s-a defectat contoarul de cutrent, la biserică. Nu vine însă nimeni, pentru că este imposibil de urcat cu maşina. De un lucru pot fi sigur. Nu voi da niciodată viaţa din oraş pe veşnicia de la Băbuieşti”, spune tânărul părinte Daniel.
Dorel ŢÎRCOMNICU
