Până când nu se termină fuziunea
Apavil şi Acvarim nu mai au voie să angajeze personal
Una dintre priorităţile Consiliului Judeţean în acest an este realizarea unui management eficient al apei, prin crearea unui operator unic la nivelul judeţului. În cadrul ultimei şedinţe de CJ s-a aprobat formarea unei comisii care să analizeze şi să identifice modalităţile prin care realiza fuziunea dintre Apavil şi Acvarim. Această comisie este mandatată să poarte discuţii cu comisia similară creată la nivelul Consiliului Municipal Rm. Vâlcea.
Fuziune prin absorbţie
În cursul lunii februarie, sub coordonarea preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, au avut loc două întâlniri ale celor două comisii. În prima dintre aceste întâlniri s-a convenit asupra unor principii fundamentale privind fuziunea celor două societăţi. Astfel, fuziunea celor două societăţi se va face prin absorbţia Acvarim de către Apavil, denumirea societăţii rezultate în urma fuziunii urmând a fi SC Apavil SA. Alte principii stabilite cu ocazia acestei întâlniri se referă la modul de repartizare a acţiunilor noii societăţi comerciale, modul de organizare a acesteia, problema păstrării personalului celor două societăţi care fuzionează pe o perioadă de cel puţin un an de zile după realizarea fuziunii.
Fără angajări de personal
La cea de-a doua întâlnire, care a avut loc la jumătatea lunii februarie, a fost prezent şi liderul de sindicat de la SC Acvarim SA. S-a convenit ca, pe perioada pregătirii fuziunii celor doi operatori de apă, să nu se mai realizeze angajări de personal. La întâlnire a fost prezent şi Sorin Caian, consulatant în cadrul societăţii BDO Conti SA – câştigătoare a unui proiect pe măsura ISPA, intitulat „Asistenţă tehnică pentru instruirea capacităţii instituţionale a beneficiarilor finali ISPA în sectorul apă potabilă/apă uzată în România”. Împreună cu acesta, cele două comisii care analizează modalitatea de realizare a fuziunii dintre SC Acvarim SA şi SC Apavil SA, au stabilit un program curpinzând etapele acestei fuziuni, după cum urmează: inventarierea şi evaluarea activelor şi pasivelor celor două societăţi; pregătirea proiectului de fuziune; realizarea prognozei financiare; cererea către Comisia Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii; obţinerea aprobărilor consiliilor locale care sunt acţionare la SC Apavil SA. În urma acestei întâlniri s-a convenit ca pe viitor cele două comisii să se întrunească ori de câte ori este necesar pentru a finaliza obiectivul propus: fuziunea celor doi operatori de apă la nivelul judeţului Vâlcea.
Octavian HER├×A