A lovit un biciclist şi a dat bir cu fugiţii
Duminică, în jurul orei 18,00, biciclistul Constantin Buruiană (59 ani), din Drăgăşani-Vâlcea a fost lovit, în timp ce se împingea bicicleta, de o Dacie 1300, al cărui şofer a dat bir cu fugiţii. Victima a fost internată în Spitalul Municipal din localitate, cu fractură omoplat stâng. La scurt timp a fost identificat şi şoferul fugar, acesta fiind Nicolae Stanciu (47 ani), din Suteşti-Vâlcea. Supus probei alcooltest, conducătorul Daciei avea o alcoolemie de 0,55 mg./l alcool în aerul respirat, motiv pentru care a şi dat bir cu fugiţii. Poliţiştii i-au întocmit şoferului fugar, dosar penal.