Cu instrumente confecţionate din dovleci,
Teodor Busnea a cucerit Europa
În România există la ora actuală 12 confecţioneri de instrumente de suflat. Printre ei se numără şi vâlceanul, moldovean la origine, Teodor Busnea. Din dovleci, tâlvuri, os de gâscă, trestie, din piele de capră sau lemn de prun, bărbatul a creat cele mai bune instrumente, unele dintre ele creaţii proprii, cum ar fi: leoşca, sasixofonul, caraba, căucul, tiuga, osul de gâscă, duda. Cu aceste instrumente a cântat sau a avut prezentări în peste 20 de ţări din Europa şi Asia. Modest şi de o sinceritate dezarmantă, Teodor Busnea este un om cu suflet mare care iubeşte muzica populară oltenească, împărtăşind pasiunea pentru artă şi celor doi băieţi ai săi.
Nimeni din familia Busnea nu a confecţionat vreodată instrumente. Teodor Busnea s-a născut la Vaslui, într-o familie cu 14 fraţi, tot atâtea destine luminate sau nu de stele norocoase. Războiul a nimicit şase dintre suflete, iar dintre fraţii rămaşi, unii au devenit pictori, alţii ingineri, ba chiar un fost şef de Poliţie, la Brăila. În adolescenţă, Teodor a lucrat la o fabrică, în Bucureşti, ca strungar, stând în gazdă la o soră de-a mamei lui. Cum în familia sa cu toţii aveau ureche muzicală, Teodor nu a făcut excepţie. Aşa că s-a înscris la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, unde a urmat secţia de suflători – clarinet. Aşa a cunoscut nume mari, precum Marius Olmazu, în orchestra căruia a cântat. “Am iubit fluierul de mic copil! Acolo, în satul meu natal, unde auzeam cântând un fluier, la radio, săream gardurile să merg să ascult melodiile respective. Aşa i-am îndrăgit pe Dumitru Zamfira, Ion Lăceanu, Constantin Chisăr, cu unii dintre ei devenind prieteni de-adevăratelea. Cu timpul am ajuns să le fac instrumente şi asta pentru că am înţeles şi aveam la bază teoria muzicii. Aşa am descoperit că, la căldură, fluierul urcă în tonalitate şi la frig scade. Eu am confecţinat fluierele acordabile, motiv pentru care toţi fluieraşii din ţară au venit să le confecţionez instrumente”, povesteşte Teodor.
„Am stricat o căruţă de lemne până a ieşit un fluier cum am vrut eu”
Dincolo de teoria muzicii, vâlceanul confecţioner de instrumente de suflat a “furat”… meseria. “L-am cunoscut pe unul Pasăre, din Ocniţa-Vâlcea. Cumpărasem eu vreo zece fluiere din Olăneşti, dar nici unul nu era bun! I-am zis lui nenea Pasăre că îi dau dublu pe un fluier, şi i-am dat la vremea respectivă vreo 250 de lei, dacă mă lasă să văd cum confecţionează. M-a chemat din drum şi am stat lângă el! I-am furat meseria, deşi nici acele fluiere nu erau foarte reuşite. Apoi m-am dus acasă, mi-am făcut strung şi m-am apucat să fac eu instrumente profesioniste, confecţionând fluierul acordabil. Cred că l-a început am stricat o căruţă de lemne, până a ieşit unul aşa cum am vrut eu!”, ne spune vâlceanul, care în încăperea micuţă în care stă ne prezintă o impresionantă colecţie de instrumente de suflat.
Instrumente din paie, dovleci, tâlvuri sau oase de gâscă
Îmbinând teoria cu arta, din fel de fel de obiecte care de care mai bizare, Teodor Busnea a făcut instrumente cărora le-a dat viaţă. “Pe ăsta l-am numit sasixofon, pentru că soacră-mea nu putea să zică saxofon, iar instrumentul este făcut din dovleac alb, comestibil. Caraba am făcut-o dintr-un tâlv de vin, pe care l-am luat de un cumnat de-al meu, şi i-am dublat gâtul să o pot acorda. La fel şi leoşca şi tiuga. Acest instrument l-am numit căuc pentru că are forma unui cauc, iar dintr-un os de gâscă bulgăreacă consumată acum vreo 25 de ani, am făcut acest instrument. Duda am confecţionat-o dintr-un pai de trestie, pe care l-am găsit încă de când eram mic. Niciunul dintre aceste instrumente nu este făcut anapoda!”. Teodor Busnea ne cântă din fiecare instrument, iar în încăperea îngustă în care ne aflăm, o garsonieră de doar 11,6 m.p., dintr-o dată bucuria şi buna dispoziţie par la ele acasă. Toate instrumentele inventate de el, au apărut într-o carte scrisă de un critic de artă, iar cuvântul specialistului a fost unul de bun augur. Cu aceste instrumente dar şi altele, Teodor Busnea a colidat Europa de la un capăt la altul. A cântat cu pasiune, a obţinut ropote de aplauze la scenă deschisă şi a făcut ca numele României să fie rostit de popoarele Europei, ba chiar până în Asia. Bogăţia lui sunt instrumentele care le-a dat viaţă şi la care cântă şi pentru care n-a obţinut averi colosale, ci doar 11,6 m.p., suprafaţa garsonierei în care locuieşte alături de soţia sa Luminiţa şi fiul său Geani. Undeva, în cartierul Petrişor, sub pământ, departe de lumina zilei, este atelierul meşterului. Acolo, doar lumina sufletului este cea care pătrunde şi dă viaţă instrumentelor atât de dragi artistului.
Dorel ├×ÎRCOMNICU
