Microbuz ars din cauza unui scurtcircuit
Un microbuz care aparţine unei firme de transport în comun vâlcene a ars în municipiu la sfârşitul săptămânii trecute, din cauza unui scurtcircuit. Incendiul a avut loc în ziua de 21 ianuarie. Microbuzul era staţionat pe strada Mihai Eminescu din cartierul Ostroveni, neavând pasageri la bord când a ars. Până la stingerea incendiului, au ars bordul şi aparatura aferentă, instalaţia electrică şi 10 scaune, iar geamurile laterale parbrizul şi motorul au fost degradate. După aproximativ o jumătate de oră, incendiul a fost stins. Valoarea pagubelor se ridică la circa 15.000 de lei. Se pare că focul ar fi izbucnit în urma producerii unui scurt circuit electric la instalaţia de încălzire a microbuzului.