Escrocheriile domnului Ş.

0
82

Gumi Colţ

Escrocheriile domnului Ş.

  În Vâlcea, ca dealtfel în toată ţara există numeroşi escroci. Unii dintre aceştia lucrează acoperiţi sub masca unor societăţi comerciale ce par respectabile. Pozează în oameni de afaceri dar în realitate nu sunt decât nişte bandiţi lipsiţi de scrupule. Unul dintre aceştia a reuşit să se infiltreze în fel de fel de cercuri şi deşi este un semiagramat, un incult, un fariseu, prin viclenie reuşeşte să corupă, să mintă să fure, să încalce legiile fără să fie pedepsit. Domnul Ş. se dă mare AS în TRANSporturi. A început afacerile prin camătă. Numeroşi oameni şi-au pierdut locuinţele şi autoturismele după deja clasicul clişeu prin care au luat bani au semnat acte că trebuie să restituie o sumă mai mare decât cea împrumutată până la o anumită dată punând gaj maşina sau casa. Când s-au dus să-i plătească datoria nu-l găseau. Trecea termenul şi domnul Ş. le lua bunurile. Şi-a făcut o societate în care exploatează sălbatic salariaţii. Până prin mai anul trecut majoritatea dintre aceştia nu aveau carte de muncă. Şoferi de tiruri au cele mai mici salarii. Îşi rotunjeau veniturile trecând români în ţările UE. Acum nu ştiu ce mai fac. Doamnele de la TESA erau tratate ca nişte slugi iar la sfârşit de săptămână le transforma în femei de serviciu. Domnul Ş. este un mitocan care nu se sfieşte să urineze după camioanele de prin curte. Nu a investit în construirea unui grup sanitar modern. Le foloseşte frecvent pe cele ale unor moteluri de pe lângă periferia Râmnicului unde se duce să facă sex cu prostituate. Are poliţişti pe care i-a cumpărat aşa că maşiniile sale încalcă constant regulile. De multe ori circulă cu încărcate cu mult peste limita admisă. Bineînţeles că nu este sancţionat. În schimb a asmuţit pe şmecherii domnului M. Să cântărească şi să sancţioneze exact pe acei care ajută râmnicenii să aibă căldură în apartamente. Domnul Ş. este un ordinar cu relaţii pentru că altfel nu înţelegem cum firma sa a făcut tranzacţii comerciale cu primăria în ultimii doi ani. Afaceri profitabile pentru el. Afaceri care-i permit să plătească oamenii la negru. O parte din salarii pe acte o parte la negru. Când are ocazia se trezeşte hoţul din el şi se cuplează cu alţi hoţi. Un şofer de tir care lucra la firma unconcurentă l-a furat pe patron cu 70 de mii de euro. Apoi a fugit  la firma lui Ş. Acesta l-a angajat dar l-a pus să fure o remorcă de la italian. Remorca a fost vopsită şi modificată. Se află în curtea lui Ş. Italianul încearcă disperat să o recupereze. A reclamat la poliţie, a deschis proces. Dar domnul Ş. l-a cumpărat pe avocatul lui. Iar avocatul păgubitului, o altă lepră cu ştaif, a fugit cu acte cu tot, nu mai răspunde la telefon şi face tot posibilul ca acesta să piardă procesul. Din ce mai face bani Ş.? Păi din achiziţionarea de maşini neînmatriculabile şi apoi prin mutarea seriilor, motoarelor de la alte maşini pe care le are în curte. Din ţepe, din păcăleli, din şantaje, din camătă. Noi suntem dispuşi să-i ajutăm pe toţi cei care vor face treabă în acest sens. În special pe cei de la ITM, pe oamenii lui domnul Nicolăescu care nu se sfiesc să dea amenzi mari unor firme respectabile. Aveţi curaj să-l ardeţi pe Ş domnilor inspectori? Vă dăm datele mură în gură dar tare ne temem că ori veţi fi bătuţi ori vă veţi da bătuţi. Înţelegem interesele financiare ale unor funcţionari dar nu pricepem cum îşi pun în cârd cu un „ ţigan scund, gras şi borât” cum bine l-a caracterizat o domnişoară ce i-a refuzat avansurile acestui monstru.

Traian  Guminski

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.