CSM a terminat vacanţa

0
63

Echipa din Zăvoi începe pregătirea de iarnă

CSM a terminat vacanţa

În chiar prima zi a săptămânii, în Zăvoi, la Stadionul Municipal, va avea loc reunirea echipei de fotbal CSM Rm. Vâlcea. Deocamdată sub comanda antrenorilor Costel Pană şi Dumitru Teleşpan, nu se anunţă a veni nume sonore şi, probabil, nici până la reluarea returului nu se va întâmpla asta. „Pe-ăştia-i avem, cu ăştia defilăm!“ – spunea zilele trecute un oficial al clubului din Zăvoi. La reunirea lotului, din prima zi a săptămânii, vor exista şi câţiva absenţi ce şi-au anunţat din timp întârzierea. Treptat-treptat, se va începe munca, iar în privinţa selecţiilor de alţi fotbalişti se pare că se va renunţa la celebrele trialuri. Motivul este unul cât se poate de clar: cine are valoare recunoscută poate veni la Vâlcea, cei care cred că pot să impresioneze doar printr-o prestaţie reuşită la un trial nu vor mai avea această şansă. „Dacă vom găsi jucători pe care să-i cunoaştem, să le ştim calităţile, atunci îi vom aduce la noi. Nu vrem să mai facem experimente, ca-n vară”, a spus la un moment dat antrenorul Costel Pană.

Pană a pus ochii pe câţiva jucători

Tânărul tehnician al CSM-ului a mai spus că, deşi a fost plecat din oraş, cunoaşte câteva lucruri despre stadiul în care se află negocierile cu jucătorii posibili de a fi transferaţi în Zăvoi în această iarnă: „Am lăsat la Vâlcea o listă cu jucători pe care mi-i doresc în echipă, au avut loc discuţii, dar nimic nu este totuşi bătut în cuie. Până pe 22 ianuarie, ziua când vom pleca în cantonament la Govora, vrem să avem definitivată şi lista transferurilor, pentru că vrem să-i avem încă de la început în pregătiri pe jucătorii care vor juca la noi din retur”. În privinţa listei lui Pană nimeni nu spune nimic concret, pentru că există două riscuri: fie cluburile care ar urma să-i cedeze ar putea ridica preţul, fie vor exista piedici din partea altor echipe care ar încerca şi ele să se inspire din lista antrenorului vâlcean.

Niciun jucător nu e transferabil!

Tot din declaraţiile antrenorului Costel Pană a mai rezultat că el este interesat, la rândul său, de aducerea la CSM a unor jucători pe care-i cunoaşte şi care pot să fie transferaţi de la echipele pentru care au evoluat până acum. Vorbind despre posturile unde echipa vâlceană are nevoie neapărată de întăriri, antrenorul principal al grupării din Zăvoi este cât se poate de categoric: „Ne trebuie atacanţi, măcar unul, acolo a fost punctul slab al echipei în tur. Apoi, ar mai fi nevoie de unul sau chiar doi mijlocaşi, care să-i poată suplini cu brio pe cei actuali, atunci când aceştia s-ar accidenta. Şi încă un fundaş. Altfel, nu vom renunţa atât de uşor la nimeni, decât poate cu excepţia cazurilor în care am aduce jucători foarte valoroşi pe diferite posturi, iar cei pe care îi avem nu ar mai avea posibilitatea să mai fie luaţi în calcul. În rest, nu pleacă nimeni!”.

 

Întăriri de la „U“ Craiova

 

Vorbind despre perioada de pregătire, conducerea CSM Rm. Vâlcea a dezvăluit presei sportive din judeţ faptul că echipa se va afla într-un cantonament la Băile Govora, apoi va disputa mai multe meciuri amicale. Principala adversară a echipei vâlcene va fi, indiscutabil, echipa Universitatea Craiova, din Liga I. Deşi nimeni n-a afirmat oficial că de la „Campioana unei mari iubiri“ ar putea să vină unii jucători la Rm. Vâlcea, presa din Bănie a mai speculat câte ceva pe tema împrumutului unor jucători de la Universitatea Craiova la CSM Rm. Vâlcea, mai ales că patronul juveţilor, Adrian Mititelu, spunea la un moment dat că e dispus să cedeze câţiva jucători sub formă de împrumut, fără pretenţii materiale sau financiare, numai ca aceştia să poată avea cât mai multe meciuri în care să joace.

Iosif Melcea nu pleacă de la CSM!

Cel mai prolific jucător al echipei vâlcene în turul campionatului, Iosif Melcea (care-a înscris de şase ori în doar 12 meciuri jucate pentru CSM), rămâne în Zăvoi. Aşa cum se cunoaşte, de micuţul, dar atât de energicul fotbalist vâlcean, s-au interesat în această iarnă FC Vaslui şi FC Argeş, două grupări din prima ligă a ţării, însă intenţiile cluburilor respective au rămas doar în această fază. Nimeni nu a mers mai departe, nimeni nu a plusat pentru începerea unor eventuale negocieri de transfer, iar Melcea va fi şi-n retur o piesă de bază în angrenajul pe care Costel Pană şi Dumitru Teleşpan îl construiesc cu multă migală la Vâlcea.

Murineanu rămâne în continuare dezertor

După ce a părăsit echipa fără motiv la jumătatea turului, Ionuţ Murineanu a fost suspendat până la finele contractului pe care-l mai are cu CSM Rm. Vâlcea. Jucătorul argeşean a încercat între timp să devină jucător liber şi să se transfere la Dacia Mioveni, echipă care l-a curtat în toamnă. Tentativa lui Murineanu de a obţine întreruperea contractului a fost însă sortită eşecului, oficialii clubului din Zăvoi achitându-i în continuare salariul pentru a nu isca un litigiu cu fotbalistul.

Tribună pentru terenul sintetic, lucrări finalizate la Căzăneşti

 

Profitând de pauza de iarnă, oficialii clubului vâlcean au fost de acord că momentul este cât se poate de favorabil pentru a moderniza micuţa tribună de lângă terenul II şi a monta acolo scaune de plastic, precum sunt cele de pe „Municipal”. Odată finalizate şi aceste lucrări, baza sportivă din Zăvoi va arăta cu adevărat precum una de nivel european. Un alt teren al CSM-ului, cel de la Căzăneşti, a ajuns în faza finală a lucrărilor de modernizare. S-au făcut lucrări de îmbunătăţire evidentă a suprafeţei de joc, au fost reamenajate, dotate vestiarele. Este posibil ca în retur chiar CSM II să-şi dispute meciurile acolo, o altă variantă fiind aceea ca terenul de la Căzăneşti să deservească pentru antrenamente şi diverse jocuri amicale sau oficiale ale grupelor de copii şi juniori din cadrul CSM Rm. Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.