CS Chimia preia “balastul” de la CS Oltchim

0
77

CS Chimia preia „balastul” de la CS Oltchim

• gruparea preşedintelui Gavrilescu rămâne să se ocupe de ceea ce ştie mai bine: handbal feminin

 CS Oltchim a devenit de puţin timp primul club profesionist de handbal feminin din România. Transformarea decisă de Adunarea Generală a acestei structuri sportive a decis că astfel se pot alinia la cerinţele competiţionale europene, unde marile cluburi de performanţă din handbal au un singur sport sub tutelă. Prin urmare, secţiile de atletism, judo, scrimă şi lupte vor fi preluate de clubul departamental Chimia, un club cu un palmares mult mai bogat în unele domenii, iar tenisul de câmp şi culturismul pică pe umerii sindicatului condus de inginerul Mihai Diculoiu. După consultări cu Agenţia Naţională pentru Sport a rezultat că această operaţiune de transferare a unor secţii de la CS Oltchim către CS Chimia se poate face şi că toate aceste „mişcări de trupe” nu pot decât să fie în folosul sportului vâlcean. Pentru Chimia, noutatea o constituie preluarea secţiei de scrimă, acolo unde Livius Buzan a înregistrat numeroase succese pe plan naţional. Cu scrima se va ajunge la un număr de 13 secţii sportive în cadrul clubului Chimia, celelalte 12 fiind: atletism, karate modern, judo, box, handbal, fotbal-tenis, haltere, şah, tenis de masă, lupte, radio-amatori şi volei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.