Crinu Popescu sfidează instanţele

0
81

Crinu Popescu sfidează instanţele

Denunţătorul lui Gutău nu vrea să se prezinte la judecată

Denunţătorul primarului Mircia Gutău şi a viceprimarului Nicolae Dicu, omul de afaceri vâlcean Constantin Popescu nu s-a prezentat la judecarea dosarului privind acte de corupţie, în care sunt implicaţi edilii Râmnicului, care se află pe rol în instanţa de fond, la Tribunalul Alba. Judecătorii au amânat până acum judecarea cauzei, pentru ca primarul şi vicele din Vâlcea să fie audiaţi concomitent cu denunţătorul. Data viitoare, denunţătorul va fi adus în instanţă cu poliţia, pe data de 12 februarie, la următorul termen. Judecătorii au dispus astfel citarea cu mandat de aducere a lui Crinu Popescu. În procesul respectiv, primarul şi vicele din Vâlcea sunt judecaţi pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită. În acelaşi timp, Constantin Popescu spune că nu s-a prezentat la proces pentru că nu a fost citat. “Nu am primit citaţia, de aceea nu m-am prezentat. Am înţeles că ea a fost trimisă, dar ori nu a ajuns, ori cineva a umblat la cutia poştală. Este adevărat că am ştiut de proces, dar nu avea rost să mă duc fără citaţie.” Avocatul celor doi edili, Octavian Fieroiu a spus însă că există dovada faptului că denunţătorul a fost citat. Edilul-şef Gutău a spus că îşi doreşte să fie confruntat cu denunţătorul şi crede că astfel îşi va dovedi nevinovăţia. Atât primarul, cât şi viceprimarul au stat în închisoare mai bine de patru luni, până pe data de 10 noiembrie, când au fost puşi în libertate de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia. După eliberarea viceprimarului Dicu Primăria Râmnicului a avut dintr-o dată trei viceprimari în loc de doi, deoarece în locul rămas liber fusese numit între timp consilierul local Botea. Viceprimarul Dicu a intrat în concediu imediat după eliberarea din arest, iar recent a fost repus în funcţie. În acest fel, consilierul Mihai Botea şi-a pierdut atribuţiile de viceprimar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.