ALX Mateeşti modernizează baza sportivă

0
90

ALX Mateeşti modernizează baza sportivă

Printre formaţiile care şi-au desfăşurat activitatea şi după încheierea turului de campionat se numără şi ALX Mateeşti, gruparea campioană de toamnă a seriei a IV-a de la „Onoare”. Jucătorii sunt încă în vacanţă, însă conducerea echipei, în speţă Cristi Deaconescu, consilier local, şi primarul de la Mateeşti, Nicolae Stănişor, s-au mobilizat şi au profitat de această pauză pentru a continua lucrările la baza sportivă. Au adus buldozerul pe teren pentru a mai îndrepta din denivelările sesizabile pe suprafaţa de joc, iar când timpul le va permite, în primăvară, urmează să-l gazoneze, astfel că e posibil ca primele etape să le joace doar în deplasare. Dacă va fi cazul, speră să poată găsi înţelegere la vecinii din Berbeşti pentru a se folosi de baza sportivă de acolo la meciurile pe care ALX Mateeşti le are programate în campionat să le dispute pe teren propriu. Până atunci însă se vor ocupa de anexele propriei baze. Au toate materialele la dispoziţie, vor împrejmui terenul acolo unde lipseşte gardul, şi vor mai aduce şi alte îmbunătăţiri necesare la vestiare. De asemenea au în vedere şi alimentarea cu apă la teren. Doresc a atinge un anumit standard cu baza sportivă care să le permită în viitor, nu prea îndepărtat după cum s-a destăinuit primarul Stănişor, să se gândească chiar şi la Liga a III-a. În privinţa echipei, Cristi Deaconescu ne-a informat că reunirea lotului urmează a avea loc pe 10 ianuarie după care au în vedere chiar şi susţinerea unui cantonament de 7-8 zile, nu la foarte mare distanţă de Mateeşti, la Baia de Fier. Deocamdată, însă, acest aspect este doar la stadiul de intenţie. Consiliul Local trebuie să stabilească suma care o va aloca pentru acest an şi apoi îşi vor face „planul de bătaie”. De asemenea, ALX Mateeşti speră să poată beneficia şi de sprijinul unui patron din localitate, Valerian Alexe, de la care vine şi denumirea echipei, de ALX.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.