AJF se pregăteşte pentru Adunarea Generală ordinară

0
75

AJF se pregăteşte pentru Adunarea Generală ordinară

Săptămâna aceasta se va întruni Biroul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea pentru a stabili data de desfăşurare şi ordinea de zi a Adunării Generale ordinare. În mod normal, această întrunire ar trebui să fie una banală, cu câteva puncte standard pe ordinea de zi, cum ar fi Raportul financiar-contabil, Raportul Comisiei de Cenzori şi Raportul de activitate al conducerii AJF. La acest ultim punct vor da raportul mai degrabă preşedinţii Comisiilor din cadrul AJF, întrucât preşedintele Constantin Pintilie este de prea puţin timp la şefia fotbalului judeţean şi n-ar avea prea multe de spus.

Cel mai important punct de pe ordinea de zi va fi, în schimb, aprobarea Statutului AJF Vâlcea, adaptat statutului nou al Federaţiei Române de Fotbal. La elaborarea acestuia se lucrează în aceste zile la AJF Vâlcea, precum şi la Regulamentul de Organizare a Actrivităţii Fotbalistice (ROAF) pentru judeţul Vâlcea, adaptat şi acesta cerinţelor Până pe 20 ianuarie ca fi gata Statutul AJF Vâlcea. Acesta va fi trimis tuturor preşedinţilor de structuri sportive afiliate la AJF pentru ca propunerile de modificare a statutului să poată fi retrimise la AJF până pe 10 februarie. La Adunarea Generală se vor discuta strict punctele pentru care vor exista propuneri de modificare, după care, prin aprobarea noului document, vor fi abrogate oricare alte prevederi contrare.

Echipele de copii şi juniori fac primele legitimări

Activitatea la AJF Vâlcea a început din plin după scurta vacanţă de sărbători. Programul este, deocamdată, cel de inter-sezon, adică de la 8,30 la 15,30, urmând ca, o dată cu apropierea startului competiţiilor oficiale, mai exact după 10 februarie – când vor veni echipele pentru vizarea legitimaţiilor – să se lucreze în program prelungit în zilele de miercuri şi vineri. Prima legitimaţie în 2007 a fost făcută de AS Oteşani, apoi echipele de juniori ale FC Oltchim Rm. Vâlcea şi profesorul Nicolae Bugheanu (foto) – pentru CSŞ Rm. Vâlcea – au legitimat mai mulţi micuţi fotbalişti.

Încălzirea pentru retur se va face la fotbal în sală

Federaţia Română de Fotbal a cerut Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea să organizeze fazele judeţene ale Cupei României şi campionatului de fotbal în sală. Câştigătoarea Campionatului Judeţean de fotbal în sală va avea dreptul să se alinieze la startul ediţiei viitoare a Diviziei B, acolo unde judeţul nostru  a avut cu rezultate bune pe Distins Rm. Vâlcea. Participarea la competiţiile de fotbal în sală sunt destinate tuturor structurilor filiate la AJF Vâlcea, iar conducerea acestei instituţii a decis să permită echipelor să participe în baza aceloraşi taxe şi vize pe care oricum le plătesc pentru competiţiile celelalte la care participă în anul 2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.