Preoţii vâlceni strâng semnături pentru icoanele din şcoli

0
93

Preoţii vâlceni strâng semnături pentru icoanele din şcoli

Preoţii vâlceni au început să strângă semnături pentru ca în fiecare şcoală să rămână icoane. Campania de strângere de semnături se face în special în biserici, cu ocazia slujbelor religioase.  Iniţiativa îi aparţine episcopului Râmnicului, P S Gherasim Cristea, care consideră că în spatele solicitării profesorului din Buzău, care au cerut Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să retragă obiectele de cult din şcoli se ascund culte neoprotestante. „În sălile de curs din numeroase unităţi de învăţământ vâlcene, în special în cele din mediul rural există icoane făcute chiar de elevi şi ele se regăsesc pe pereţi la dorinţa acestora şi a părinţilor. Este o luptă împotriva ortodoxiei, a neamului românesc. Împotriva unor secte, nimeni nu ia măsuri. Referitor la această campanie, care are ca scop îndepărtarea icoanelor şi a crucilor din şcoli consider că este una făcută de foştii comunişti, tot acei care nu ne-au lăsat timp de peste 50 de ani să ne exprimăm aşa cum simţim noi. Este o lucrare a diavolului, care are mai multe feţe. Religia ortodoxă ca şi obiectele sale de cult, alături de tradiţii, cultura noastră proprie, au reprezentat unul din principalii lianţii care ne-au ţinut împreună de 2000 de ani.”, a afirmat episcopul Râmnicului. Acesta intenţionează să trimită listele cu semnături la Guvernul României după finalizarea campaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.