Hackeri, săltaţi de poliţie

0
71

Hackeri, săltaţi de poliţie

 

18 tineri din Vâlcea au primit un „cadou” destul de neobişnuit de sărbători. Ei au fost săltaţi de acasă de poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea, împreună cu cei de la Biroul de Combaterea Crimei Organizate Piteşti, după ce li s-au percheziţionat casele. Toţi vâlcenii, care au domiciliul în Vâlcea şi Drăgăşani sunt cercetaţi în cadrul unui dosar complex aflat în lucru la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat de la suspecţii de comitere a unor infracţiuni de fraude informatice şi cu carduri false şase calculatoare şi şase laptop-uri, precum şi un însemnat număr de suporturi de stocare a datelor informatice (CD-uri, dischete, MP3, SIM-uri, etc), precum şi alte obiecte. Autorii faptelor sunt cercetaţi în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.