TNL salută programul Ministerului Sănătăţii
Liderul Tineretului liberal din Vâlcea, energicul Bogdan Pistol ne-a declarat că este plăcut surprins de reacţia populaţiei din judeţ după ce Eugen Nicolaescu, ministrul Sănătăţii, a anunţat că de anul viitor fiecare român va beneficia de un consult şi de analize gratuite. „ Finanţarea din Sănătate a devenit evidentă acum. Ministrul a fost înjurat de adversarii politici pe nedrept dar a reuşit să stopeze scurgerile de fonduri din unităţile sanitare, să facă reformă, să aloce fonduri mai mari pentru medicamentele compensate şi acum să finanţeze un program extrem de benefic întregii populaţii. Se ştie că majoritatea românilor nu s-au consultat medical de ani de zile şi că analize îşi fac de obicei doar cei care descoperă brusc că sunt bolnavi.” TNL Vâlcea va fi alături de premier în vizita pe care Călin Popescu Tăriceanu o efectuează marţi în Vâlcea. (T.G.)