Spectatorii au pătruns pe teren, arbitrul a fost lovit violent

0
67

La Fedeleşoiu,

 

Spectatorii au pătruns pe teren, arbitrul a fost lovit violent

 

Sâmbătă, la Fedeleşoiu, a fost programat de către AJF Vâlcea meciul de fotbal dintre Oltul Dăeşti şi Unirea Tricolorul Goleşti, care conta pentru antepenultima etapă a Ligii a V-a (Divizia Onoare), iar miza o reprezenta clasarea pe podiumul seriei. Înaintea acestui joc, pe locul 3 se aflau cei din Dăeşti, iar oaspeţii le urmau în clasament. Nimic nu părea să anunţe finalul total lipsit de sportivitate, echipele văzându-şi adesea de joc, iar atunci când jucătorii au depăşit limita, centralul partidei a fost zgârcit cu cartonaşele, probabil tocmai pentru a nu inflama atmosfera. Referitor la arbitraj, trebuie remarcată gafa făcută de către Subcomisia de Delegări a Arbitrilor atunci când a ales să trimită la acest meci un tânăr despre care majoritatea celor prezenţi spunea că are reale talente de asistent, nicidecum de central. Faza eliminării unui jucător de la Fedeleşoiu sub pretextul că i-a arătat două avertismente, apoi a revenit asupra deciziei spune aproape totul despre faptul că acel arbitru improvizat a scăpat jocul din mână. Iar referitor la jocul propriu-zis, gazdele au fost cele care au deschis scorul în prima repriză prin Roman, care a transformat imparabil o lovitură liberă directă din colţul careului de 16 metri. Scorul a devenit 2-0 pentru Oltul Dăeşti cu un sfert de oră înainte de final, iar Târş a redus din diferenţă când urma să se intre în minutele de prelungire cauzate de desele întreruperi şi schimbări. Probabil ultima fază a goleştenilor a fost cea care a aprins scânteia scandalului. Un contraatac doi contra unu le-a permis oaspeţilor să înscrie. Centralul a validat golul, dar asistentul semnalase un fault în atac. Centralul susţinea că a văzut mai bine şi n-a fost fault, deci gol valabil! Asistentul şi jucătorii oaspeţilor susţineau că a fost fault în atac, iar oaspeţii susţineau că a fost fault, dar la atacantul lor şi, dacă nu se validează golul, ar fi indicată o lovitură de pedeapsă. Protestele au fost vehemente, au fost îmbrânceli, au pătruns câţiva suporteri pe teren (care n-au făcut mare scandal), a intervenit poliţistul prezent la meci. Una peste alta, mai bine de 10 minute jocul a fost întrerupt, spre disperarea celor de pe margine, printre care se afla şi vicepreşedintele Constantin Pintilie de la AJF Vâlcea. Arbitrul de centru, suveran în decizii, a rămas ferm pe poziţii şi a dorit să reia jocul după trei minute în care jucătorii să se liniştească, prin repunerea mingii de la centrul terenului, deci gol pentru Unirea Tricolorul… N-a mai apucat să se mai joace nici o secundă din meci pentru că imediat un jucător al gazdelor i-a aplicat un pumn violent în plină figură arbitrului, acesta menţinându-şi cu greu echilibrul, atât cât să mai apuce să fluiere întreruperea jocului înainte de terminarea timpului regulamentar, respectiv al minutelor de prelungire arătate. Cazul va fi analizat de Comisia de Disciplină a AJF Vâlcea şi probabil că meciul se va omologa cu 3-0 pentru oaspeţi, jucătorul violent va fi exclus o bună bucată de timp din activitate, iar Oltul Dăeşti s-ar putea alege şi cu suspendarea dreptului de a evolua o etapă pe propriul teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.