Alianţa DA se macină din interior
Liberalul Nicolae Sofianu, atacat murdar de democraţii argeşeni
Puţini vâlceni ştiu că Nicolae Sofianu, cunoscutul om de afaceri din Râmnic care a preluat multe firme falimentare şi le-a transformat în „mine de aur” are în Piteşti un frate. Tot liberal. Vicepreşedinte al organizaţiei de aici, consilier local şi potenţial candidat la primăria capitalei Argeşului. Avocatul Narcis Sofianu este de ceva vreme ţinta unor adversari politici, majoritatea din PD, care-l vor scos din Consiliu Local pentru o presupusă incompatibilitate.
O firmă vâlceană, denigrată de gazetari mercenari
Presa locală din judeţul vecin a devenit teatru operaţional. Mercenarii l-au atacat pe tânărul politician relatând fel de fel de baliverne despre Nicolae Sofianu şi unele din firmele sale, etalon la noi în Vâlcea. Alte ziare au publicat informaţii documentate luând apărarea afaceristului vâlcean. În fapt cei care încearcă denigrarea celor doi fraţi susţin achiziţionarea de către societatea Termoficare 2000 Piteşti a 60 de km de ţeavă preizolată, în decembrie anul trecut, a stârnit un imens scandal în sânul Alianţei DA Argeş. Democraţii, prin vocile consilierului local Mihai Tudor si senatorului Gabriel Popa au lansat o serie de acuze la adresa firmei care a câştigat licitaţia, Oltcarn Construct SA Râmnicu Vâlcea, firma patronată de fratele consilierului local liberal, Narcis Sofianu. Denigratorii nu au menţionat însă că SC Oltcarn Construct SA Râmnicu Vâlcea are în proprietate cea mai modernă fabrică de conducte preizolate din România, înfiinţată printr-un program RICOP al Uniunii Europene, fiind declarată model în cadrul acestui program. Politicienii democraţi din Argeş au minţit opinia publică când au spus că nu au fost livrate conductele preizolate. Acestea au fost recepţionate integral încă din data de 21.12.2005, conform Procesului Verbal de recepţie nr.10.080 din 21.12.2005, şi au fost livrate integral către SC Termoficare 2000 SA Piteşti. Politicienii democraţi sunt singurii locuitori ai oraşului care nu au văzut că în majoritatea cartierelor au loc ample lucrări de montare a conductelor preizolate. Afirmaţia că “ fraţii Sofianu sunt vinovaţi de scumpirea căldurii” este o altă denigrare gravă şi nefondată. La licitaţia de achiziţionare a conductelor preizolate au participat un număr de şapte firme şi, ca urmare a acestei licitaţii, SC Termoficare 2000 SA Piteşti a achiziţionat conducte preizolate la cel mai mic preţ din istoria sa. Totodată, SC Oltcarn Construct SA Râmnicu Vâlcea, prin actul adiţional nr.405 din 19.12.2005, a oferit un discount de 7 miliarde lei(ROL).
Adevărul va ieşi la iveală
„Ziarul de Vâlcea” bănuieşte că afirmaţiile consilierului municipal Mihail Tudor şi ale senatorului Gabriel Popa sunt rezultate a refuzului SC Oltcarn Construct SA Râmnicu Vâlcea de a încheia afaceri cu primul dintre aceştia, care s-a deplasat în mai multe rânduri la Râmnicu Vâlcea, împreună cu un „ bişnitar” de conducte preizolate, spunând că reprezintă interesele senatorului Gabriel Popa. Probabil conducerea societăţii vâlcene a declinat aceste oferte de colaborare care intrau sub incidenţa legii penale. SC Oltcarn Construct SA Râmnicu Vâlcea, membru al Grupului Sofianu, tratează cu toată responsabilitatea implicarea în derularea proiectului privind modernizarea si reabilitarea reţelei de termoficare Piteşti, fiind in momentul de faţă cel mai mare furnizor de conducte preizolate. Menţionăm că am încercat să-i luăm o declaraţie domnului Nicolae Sofianu la sfârşitul săptămânii, dar nu am reuşit să-l contactăm nici măcar telefonic. Aşteptăm însă şi o declaraţie a sa şi ne desolidarizăm de colegii din presa argeşeană care adoptă practici jurnalistice susceptibile de a leza onoarea gazetarilor români aşa cum am procedat şi în cazul ziariştilor vâlceni recent acuzaţi de contravenţii şi infracţiuni.
Traian Guminski